FMI a evitat subiectul disponibilizărilor, aflat pe agenda discuţiilor cu sindicatele

0
183

Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ion Pisc, a declarat marţi că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene nu au discutat cu reprezentanţii sindicatelor despre subiectul disponibilizărilor, aflat pe agenda de lucru.

‘Deşi subiectul disponibilizărilor nu a fost discutat în cadrul întâlnirii cu experţii FMI, estimările noastre arată că până la finele anului riscăm să ne confruntăm cu pierderea a până la 10.000 de locuri de muncă. Cel mai grav este însă faptul că nu există soluţii pentru reconversia profesională a salariaţilor disponibilizaţi’, a spus Pisc.

Acesta a precizat, totodată, că există o pasare a responsabilităţii între FMI şi Guvernul român.

‘Guvernul spune că nu se ţine FMI de cuvânt, iar FMI , la rândul său, susţine că sindicatele trebuie să discute cu Guvernul despre problemele cu care se confruntă economia României’, a afirmat vicepreşedintele BNS, la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale.

O echipă a FMI, condusă de Andrea Schaechter, este în vizită în România în perioada 17 – 31 iulie, pentru discuţii asupra următorului program cu România. Concluziile întâlnirilor vor fi prezentate la sfârşitul misiunii.

 

 

(AS-autor: Magdalena Tănăsescu, editor: Nicoleta Gherasi)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.