Focarele de gripă aviară descoperite în Maramureș și Ungaria pun în alertă autoritățile sanitar- veterinare locale

0
458

În câteva zile, focarele de pestă porcină ar putea fi declarate ca lichidate în județul Arad. Numai că acum, o altă chestiune poate provoca probleme. Este vorba de confirmarea unui focar de gripă aviară, în data de 14.01.2020 în județul Maramureș, iar în data de 15.01.2020 în Ungaria, cu tulpina înalt patogenă H5H8. În acest sens, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad a întreprins următoarele măsuri: au fost instruiți medicii veterinari oficiali zonali și medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, cu privire la semnele clinice manifestate de păsări în influența aviară și continuarea asigurării unei supravegheri sanitare veterinare continue a păsărilor domestice și sălbatice, privind influența aviară, prin recoltarea de probe pentru examen de laborator. De asemenea, au  fost instruiți  deținătorii de păsări din exploatațiile comerciale cu păsări existente pe raza județului Arad, cu privire la înăsprirea și respectarea cu stricteţe a condițiilor de biosecuritate, supravegherea zilnică a efectivelor de păsări privind starea  de sănătate. „Este absolut necesară  anunțarea imediată de către deținătorii de păsări, la serviciile veterinare, a oricărei modificări apărută în comportamentul păsărilor.              Crescătorii               de păsări din gospodăriile populației, sunt înștințați prin grija serviciilor veterinare și a primăriilor, despre necesitatea de a ține păsările închise în curți, pe cât posibil în spații acoperite, pentru a se evita contactul cu păsările sălbatice”, a punctat dr. Viorel Agud, director executiv la D.S.V.S.A. Arad. Pentru adăparea păsărilor nu se va folosi apa de suprafață din bălți, lacuri sau ape curgătoare, care ar putea fi contaminate de păsările sălbatice, în special de cele migratoare. Hrana și apa păsărilor din gospodării, trebuie să fie administrată în spații închise și acoperite, astfel încât să se impiedice contactul cu păsările sălbatice care pot ateriza din zbor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.