Folclorul arădean a fost protagonist pe scena Teatrului Clasic la Festivalul-Concurs „La izvoare”

0
446

Cântece, jocuri și obiceiuri din vatra satului arădean au fost cuprinse în competiția destinată ansamblurilor folclorice din întreg județul Arad, ce reprezintă mai multe subzone folclorice, cu specificul fiecăreia.  Pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, a fost prezentată o varietate de cântece și dansuri populare, caracteristice mai multor zone din județul nostru, definite și de costumele tradiționale.

Festivalul – Concurs „La izvoare”- ediția a X-a, organizat de Centrul Județean Cultural Arad, finanțat de Consiliul Județean, s-a desfășurat la Arad, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, duminică, 22 septembrie a.c., începând cu orele 16:00. Formațiile participante au prezentat juriului și publicului momente deosebite, ansamblurile fiind apreciate în funcție de secțiunea la care participă. Au urcat pe scenă peste 300 de artiști amatori. Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra „Rapsodia” din Arad condusă de prof. Vasile Rus, iar prezentatoarea evenimentului a fost Nicoleta Pavel. Sala a fost neîncăpătoare în incinta Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, unde arădenii s-au strâns pentru a vedea un spectacol folcloric bine pus la punct și pentru a admira varietatea folclorică a mai multor zone din județul nostru.

Ansamblul „Păstrătorii Tradițiilor” a câștigat Trofeul  „La Izvoare”

Festivalul – concurs județean de folclor „La izvoare ” ediția a X-a 2019, s-a desfăşurat la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, în data de 22 septembrie a.c., în prezenţa a sute de spectatori. S-au remarcat membrii Ansamblului „Păstrătorii Tradițiilor” Șicula, ei fiind și cei care au câștigat Trofeul  „La Izvoare”.  De cealaltă parte, trofeul „La Izvoare” Juniori a fost cucerit de Formația „Spicul” din Olari. Câștigătorii la categoria soliști vocali – 7-11 ani au fost Măgurean Sorina (locul I), Murariu Paisia (locul II), Vuin Alexandra (locul III).  La următoarea categorie de soliști vocali (11-15 ani) au ocupat locul I – Motan Eduard și locul II – Petcu Adrian. Două premii speciale au fost acordate la categoria soliști instrumentiști lui Rezban Pavel și Buș Andrei. Între formațiile de dans (juniori), s-au remarcat Formația „Mugurașii” Curtici (locul I), Formația „Junii Cetății” Dezna, Formația „Pastrătorii Tradiției” Pecica (locul III). În ceea ce privește secțiunea „Seniori”, între soliștii vocali au fost premiați:  Păcurar Mădălina (locul I), Gurău Andrei (locul II), Pascu Denisa (locul III), iar soliștii instrumentiști care au urcat pe podium sunt Rezban Laurențiu (locul I), Bonțea Silviu (locul II), Hălceanu Alex (locul III). Premiul întâi pentru „Obicei Popular” a mers la Ansamblul „Junii Podgoriei” Ghioroc, același premiu fiind cucerit și de formațiile de dans: Formația „ Păstrători Tradiției” Pecica și Formația „Arădeana ” Arad.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.