Fermierii arădeni au posibilitatea să acceseze fonduri pentru fermele mici. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale dă start sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fermierii pot depune solicitările on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, începând din 22 iulie 2019, ora 9:00 și până cel târziu 31 decembrie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Finanțarea disponibilă pentru această sesiune este de 45.900.000 euro, din care 13.770.000 euro sunt alocați doar pentru fermele din zona montană.

„Luni, 22 iulie 2019, lansăm o nouă sesiune de primire a cererilor pentru dezvoltarea fermelor mici, pentru care sunt disponibile aproape 46 milioane de euro, fonduri insuficiente, din păcate, dacă raportăm la nevoia de finanțare a micilor fermieri. Cei 3.060 de mici fermieri care vor beneficia de finanțare prin PNDR în această sesiune, vor putea utiliza cei 15.000 de euro pe care îi vor primi pentru îmbunătățirea managementului fermei, pentru orientarea spre piață a producției, dar și pentru creșterea veniturilor de pe urma eficientizării activității la nivelul fermei. Ulterior lansării acestor sesiuni, ne vom concentra întregul efort administrativ pe gestionarea modului de implementare a proiectelor depuse și contractate la nivelul AFIR, astfel încât să nu existe niciun risc de întârziere sau de dezangajare a sumelor”, a susținut directorul general al AFIR, Adrian Cheșnoiu.

Finanțarea acordată prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este 100% nerambursabilă și este în valoare fixă de 15.000 euro. Acest sprijin se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de afaceri.

Pragul minim de selecție a cererilor de finanțare depuse la AFIR prin submăsura 6.3 (pentru teritoriul național, inclusiv zona ITI Delta Dunării și pentru zona montană) este de 15 puncte.

Toți cei interesați în vederea depunerii cererilor de finanțare pot consulta gratuit ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe pagina oficială a AFIR.

Recomandările redacției