Casele de marcat ale magazinelor, supermarketurilor și hypermarketurilor din Arad bubuie de „tone” de produse cumpărate de către toți cetățenii care se pregătesc de sărbătorile pascale.

Deoarece „ca românu’ nu-i nici unu’ ”, arădenii noștri parcă ar mânca cu zece linguri deodată când se apropie o sărbătoare. Nu numai că sunt experți în cumpărături masive, dând raita magazinului chiar și cu două cărucioare deodată, dar știu să pornească și un război cu ceilalți clienți care se „bagă” cu tupeu înaintea lor la casa de marcat, ori nu li se pare că sunt poziționați către casa de marcat potrivită. Așa s-a întâmplat și cu doi arădeni, care, în timp ce se îmbulzeau la o coadă dintr-un magazin, ce se termina abia în zona lactatelor, își făceau schimb de replici minute în șir, pe motiv că unul dintre ei, un tânăr băiat, s-ar fi pus înaintea unei doamne la casa de marcat. Mai mult de atât, băiatul nu s-ar fi pus la casa de marcat potrivită, deoarece el dorea să achite cumpărăturile cu cardul bancar, dar acesta aștepta în zona de plată cash. O nebunie totală.

În continuare, angajații magazinelor vor avea o zi lungă, deoarece arădenii nu au încetat aprovizionarea pentru Paște și nu se vor lăsa până ce nu golesc tot magazinul.

  • unu altu spune:

    Că tu , prințesă mică, te-ai găsit să faci reportaj așa dintr-odată, nu? Că bubuie jurnalismul din tine. Corect era să mergi la mai toate magazinele mari, să compari și să dai numele magazinelor. Recunoaște că și tu ai stat la cumpărături acolo, că altfel nu îmi imaginez că te-ai pus și i-ai ascultat „minute în șir” pe cei care se certau….Mama ei de măsură dublă

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției