Efectivul salariaților în județul Arad, aparținând domeniilor agricultură, silvicutură, pescuit, industrie și construcții, cât și servicii, în luna iunie a anului 2018 a fost de 137.877, cu aproape patru mii mai mare decât efectivul aceleiași luni a anului trecut. Dintre aceștia, cei mai mulți reprezintă sectorul industrie și construcții, cu 69074, care este de 16 ori mai mare față de cel al agricultorilor sau silvicultorilor.

Referitor la câștigul salarial mediu brut, tot persoanele aflate în sectorul industrie și construcții sunt fruntașe, cu un salariu de 4215 de lei/lună de persoană, pe când agricultorii iau un salariu de 3905 de lei/lună, iar cei din categoria servicii primesc 3731 de lei/lună. Toate salariile se află în creștere față de anul trecut, fiind mai mari cu aproximativ 1.000 de lei/lună de persoană. Câștigul salarial mediu net se găsește în creștere cu aproximativ 300 de lei/lună de persoană, în toate cele trei sectoare.

Rata șomajului înregistrată în luna iunie a anului 2018 a rămas neschimbată față de aceiași lună a anului trecut, și anume 1.3%, doar că dacă în 2017, rata la bărbați era de 1.3% și la femei de 1.4%, anul acesta rata este de 1.2 la bărbați și 1.3 la femei. Astfel, numărul șomerilor a scăzut în 2018 față de 2017, cu 88 de persoane, care au obținut un loc de muncă.

Recomandările redacției