Lucian Funariu, un fost angajat al SRI Arad, a fost dat în judecată de către compania Inteco Holding în urma unei tranzacţii pe care acesta „a uitat” să o mai achite.

Fostul angajat al SRI a achiziţionat de la Inteco Holding o semiremorcă Schmitz, ajungând la o înţelegere mai mult decât favorabilă. Acesta a achiziţionat remorca sub preţul pieţei, dar chiar şi aşa nu şi-a onorat partea lui din respectiva înţelegere, astfel că factura a rămas neachitată.

Firma păgubită, Inteco Holding, a câştigat procesul pe care i l-a intentat, obţinând o decizie definitivă din partea instanţei. În continuare urmează executarea silită a lui Lucian Funariu, acesta fiind acuzat şi de fals în acte, după ce a falsificat o semnătură în momentul în care a înmatriculat semiremorca de pe Inteco Holding pe societatea lui.

Dar cazul este mult mai complicat decât pare. Fostul agent este cunoscut ca fiind mâna dreaptă a lui Cristian Dăescu, fost şef al SRI Arad, astfel că, probabil, s-a aşteptat ca spatele să îi fie asigurat.

Cristian Dăescu a condus timp de 5 ani secţia SRI Arad, între anii 2012 şi 2017, până când a ieşit la pensie.

Revenind la Lucian Funariu, acesta a mai avut probleme cu legea. În anul 2016, Tribunalul Militar Timişoara l-a cercetat pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Dacă atunci a scăpat de plata unei amenzi penale, se pare că acum, fostul agent al SRI Arad nu mai are la fel de mare noroc. Decizia instanţei privind executarea silită este deja luată, astfel că firma Inteco Holding îşi poate recupera prejudiciul creat de către Lucian Funariu.

Recomandările redacției