Lucian Stoicu, fost primar al comunei Vinga, a fost trimis în judecată de DNA, acesta fiind acuzat că a obținut ilegal bani de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prezentând mai multe documente false.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Stoicu Lucian – Viorel, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.  „În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: la data de 14 mai 2013, inculpatul Stoicu Lucian – Viorel a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente în fals, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de sprijin pe suprafață, pentru o suprafaţă de 46,71 ha teren agricol, pe care nu-l deținea în realitate. Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Stoicu Lucian – Viorel a încasat nelegal suma de 25.901,18 lei, cu titlu de plăţi pentru schemele de sprijin pe suprafaţă – SAPS, alocată din Fondul European Garantare Agricolă – FEGA, şi suma de 4.119,14 lei, alocată de la Bugetul Naţional, cu titlu de plăţi naţionale directe complementare – PNDC 1(culturi în teren arabil), se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie din Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 30.021, 32 lei. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Stoicu Lucian – Viorel. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Recomandările redacției