Ghinionul parcă se ține lanț de cartierul arădean Gai. Este al treilea incendiu într-un timp foarte scurt care are loc în acest cartier. La început a luat foc biserica, apoi o casă și acum este vorba despre fabrica de zahăr. 

Al treilea incendiu, cel la fabrică, a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 10.30. „Incendiu deșeuri în fosta fabrică de zahăr în Gai. Intervine Detașamentul Arad cu două echipaje de stingere”, a fost mesajul transmis de pompieri în clipa în care aceștia au plecat în misiune. 

Misiunea continuă chiar în aceste momente, vom reveni cu mai multe datalii în privința acesteia. 

De asemenea, pompierii s-au confruntat în ultimele două zile cu mai multe incendii de vegetație. Mai exact, șase incendii de vegetație si resturi vegetale în ultimele 24 de ore.

Două dintre incendii propagate de la pășune, la fondul forestier, ambele în localitatea Secaș, în aproximativ în același loc.
Un bătrân din localitatea Pescari, încercând să își curețe resturile vegetale din grădina a fost aproape de a-și da foc la întreaga gospodărie si doar intervenția promptă și profesionistă a pompierilor gărzii de intervenție nr.2 Gurahonț l-a salvat.

Recomandările redacției