florita bolos pressalertFloriţă Boloş, judecătoarea de la Ineu care a fost reţinută, luni, de procurorii DNA, sub acuzaţia de luare de mită, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile. Decizia a fost luată de magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara, în urma solicitării venite din partea procurorilor. Conform site-ului pressalert.ro, Floriţă Boloş a fost dusă încătuşată la instanţă, refuzând să comenteze pe marginea acuzaţiilor care i se aduc.
Judecătoarea a fost reţinută în cursul zilei de luni, în urma unui flagrant organizat, cu sprijinul lucrătorilor SRI Arad, într-o parcare din municipiu. Alături de ea, în dosar mai este cercetată şi nora sa, Ana Maria Manguci, de profesie mediator. Mai trebuie spus că timp de câţiva ani, până în 2012, Floriţă Boloş a fost preşedinta Judecătoriei Ineu, după acea dată fiind purtător de cuvânt al instanţei.
CSM a încuviinţat percheziţia, reţinerea şi arestarea judecătoarei
Conform legii, judecătoarea a fost reţinută, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat efectuarea percheziţiei domiciliare, reţinerea, respectiv arestarea preventivă a magistratului. „În şedinţa din data de 10 iunie 2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat efectuarea percheziţiei domiciliare, reţinerea, respectiv arestarea preventivă a magistratului Boloş Floriţă – judecător în cadrul Judecătoriei Ineu. Hotărârile Secţiei pentru judecători a CSM au fost luate în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 95 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.
Sfaturi pentru evitarea taxelor notariale
Motivele care i-au făcut pe procurori să ceară arestarea preventivă a judecătoarei au fost prezentate într-un comunicat de presă al DNA. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timi­șoara efectuează cercetări penale față de următoarele persoane: Boloș Floriță, magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, județul Arad, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracțiunii de luare de mită; Manguci Ana Maria, mediator, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de complicitate la luare de mită în formă continuată și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracțiunii de luare de mită”, se arată în comunicat. În continuare, reprezentanţii DNA descriu modul în care judecătoarea a ajuns să împartă dreptatea contra cost şi cum îi sfătuia pe justiţiabili să evite taxele notariale. „În perioada 17 ianuarie – 10 iunie 2013, inculpata Boloș Floriță, în calitate de judecător la Judecătoria Ineu (județul Arad), a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la două persoane, suma totală de 13.000 lei și 5.500 euro, pentru ca în schimb să pro­nunțe o hotărâre civilă favorabilă uneia dintre cele două persoane, prin care se asigura transferul pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra unor terenuri. Anterior, judecătoarea Boloș Floriță instruise persoana beneficiară a hotărârii civile asupra documentelor pe care trebuie să le procure pentru a declan­șa procese cu proprietarii unor te­renuri despre care persoana afirma că intenționa să le achiziționeze, în așa fel încât să se evite procedura legală, notarială și să se creeze un presupus conflict juridic cu părțile contractante. În acest fel, persoana beneficiară urma să fie exonerată de plata taxelor și onorariilor notariale și să nu mai aștepte efectuarea măsurătorilor topografice a te­- renurilor dobândite, terenuri neîntabulate în cartea funciară și evidențiate doar în titlurile de proprie­- tate”, susţin procurorii.
În condiţiile în care cererile de chemare în judecată au fost înregistrate la trei complete diferite, conform anchetatorilor, judecătoarea, cu ajutorul Anei Maria Manguci a formulat o precizare de acțiune în numele cumpărătorului, astfel încât aceste cereri să fie repartizate la completul său. „La data 6 iunie 2013, în acord cu cele convenite, inculpata Boloș Floriță a pronunțat o sentință civilă prin care a admis în totalitate cererea de chemare în judecată formulată în numele persoanei de la care primise o parte din suma de bani sus menționată, în condițiile în care în dosar nu era îndeplinită procedura de citare cu nici una din cele 12 părți din dosar. La data de 10 iunie 2013, inculpata Bolos Floriță a primit 5.500 euro în scopul menționat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatei Boloș Floriță și învinuitei Manguci Ana Maria li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. Având în vedere calitatea de magistrat a lui Boloș Floriță, la cererea procurorilor, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviințat reținerea, respectiv arestarea preventivă a acesteia. […] Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai spun reprezentanţii DNA.
Contactată telefonic, Mariana Luciu, actuala preşedintă a Judecătoriei Ineu, susţine că deocamdată nu a fost luată nicio măsură administrativă împotriva judecătoarei, pentru simplul motiv că CSM-ul nu s-a pronunţat cu privire la acest lucru. „Nu ne putem exprima niciun punct de vedere, pentru că nu am primit încă niciun document oficial”, a declarat judecătoarea Ma­riana Luciu.

Foto: pressalert.ro

  • adin spune:

    merita sa moara in puscarie jegoasa!

  • patriot spune:

    sa primeasca puscarie pe viata la ce manevre a facut. Speram ca DNA-ul sa continue ancheta; multi trebuie sa o urmeze la racoare! huuo hotilor ordinari!!!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției