UTA s-a întors fără punct de la Ghermănești după un meci frustrant, care putea merge în orice direcție. Sportul Snagov a învins cu 2-1 prin golurile marcate de foștii utiști Buia și Dănălache, ultimul în minutul 90+3, dintr-un penalty obținut de Cătălin Hlistei.

Prima repriză a fost foarte săracă în ocazii, cele două echipe anulându-se reciproc. Abia după minutul 40 au apărut primele șanse mari, câte una la fiecare poartă: Buia a tras direct în brațele lui Bodea din poziție destul de bună, iar Ciprian Rus a trimis pe lângă poarta lui Iacob.

Echipa antrenată de Ionuț Popa a avut și ghinion: Stahl și Benga au fost nevoiți să părăsească terenul din cauza unor accidentări suferite în prima repriză. Dacă tânărul mijlocaș a ieșit în minutul 33, senegalezul a rezistat până după pauză.

Partida a explodat în minutul 61: Stancu l-a driblat pe Costin și a centrat pentru Darius Buia, care a trimis plasat în poarta lui Bodea pentru 1-0. Imediat după golul primit, Ionuț Popa a forțat, introducându-l pe Pop în locul lui Oprea. Iar schimbarea a dat roade: la doar cinci minute după golul Snagovului, Vădrariu a plecat bine pe un contraatac și a centrat în careu înspre Pop. Atacantul clujean a deviat pentru Ciprian Rus, care a înscris din cădere de lângă Stancu.

UTA putea să preia conducerea la doar două minute după egalare: Vădrariu a fost faultat clar în careu de portarul Iacob, iar „centralul” Amorăriței a acordat penalty. Însă, goalkeeperul snagovean și-a reparat greșeala, a ghicit colțul și a parat execuția lui Alex Pop.

Ultima jumătate de oră s-a jucat într-un ritm fulminant, cu ambele echipe căutând victoria. Totul avea să se năruie însă pentru UTA la chiar ultima fază: Hlistei l-a depășit pe El Hasni, iar tunisianul l-a faultat pe fostul utist în careu. Pentru a pune și mai multă sare pe rană, un alt jucător trecut pe la Arad, Cristian Dănălache, a transformat cu sânge rece penalty-ul și cele trei puncte au rămas la Snagov, echipă care este noul lider al ligii secunde.

Pentru UTA urmează o săptămână cu două partide pe teren propriu: miercuri de la 16:00 în Cupa României contra celor de la Politehnica Iași și în weekend cu CS Balotești în etapa a noua a campionatului.

Formații:

Sportul: Iacob – Vlădoiu, Lică, Ilie, Stancu – Bărbulescu (Ion 90), Borţoneanu, Gîţ (Oanea 81) – Buia (Tazouti 77), Dănălache, Hlistei

UTA: Bodea – Manea, El Hasni, Benga (Cubleşan 52), Copaci – Oprea (Pop 64), Coulibaly – Costin, Enescu, Stahl (Vădrariu 33) – Rus

Arbitri: Mihai Amorăriței (Câmpina – Prahova) – Iulian Radu (București), Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmbovița) – Alin Gheorghe (Ploiești)

Observatori: Irina Mîrț (București), Mihai Basarab (Slobozia)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției