Constantin Simirad, fost primar al Iaşului, a încetat din viață. Simirad se afla de mai multe zile internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, la secţia ATI Covid.

În 2008, Simirad a candidat la şefia Consiliului Judeţean, funcţie câştigată pe listele PSD.

Constantin Simirad a intrat în politică în anul 1991, înscriindu-se în Partidul Alianţei Civice (PAC). În anul 1992 a fost ales ca primar al municipiului Iaşi. A ocupat această funcţie până în 2003, atunci când a plecat ambasador în Cuba. În urma alegerilor locale din 1 iunie 2008, Constantin Simirad a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, obţinând 36,50% din totalul voturilor valid exprimate. A fost ultima funcţie politică în care a fost ales.

A fost exclus din PSD în septembrie 2009, după ce a declarat că-l va susţine în campania pentru alegerile prezidenţiale pe preşedintele Traian Băsescu şi s-a alăturat lui Gheorghe Flutur, lider PDL, pentru a se ocupa de campania electorală din Moldova.

Familia Simirad a mai trecut printr-un deces la sfârşitul anului trecut. Atunci nora primarului a decedat la doar 53 de ani. Cristina Simirad era profesor de Matematica şi, de cativa ani, suferea de o boala incurabilă.

Recomandările redacției