Fostul primar al Şimandului a decedat, ieri dimineaţa

0
304

morostesConstantin Moroșteș, fostul primar al comunei Şimand şi directorul Gospodăririi Comunale Arad, a trecut în nefiinţă, ieri dimineaţă, după ce a făcut infarct, în timp ce se afla în incinta Palatului Administrativ Arad. Acesta a căzut, când se afla în holul Primăriei, iar persoanele care îl însoţeau au chemat de urgenţă ambulanţa. Ajunşi la faţa locului, paramedicii l-au resuscitat timp de aproape o oră, şi au reuşit să-i stabilizeze starea, însă odată ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Arad, fostul primar a intrat din nou în stop cardiac, şi de această dată nu a mai putut fi resuscitat.
„Pacientul a făcut stop cardio-res­pirator. Era cardiac cunoscut, avea de mult timp probleme cu inima. Acum nouă ani, acesta a fost operat pe cord deschis. Stopul a fost resuscitat iniţial de echipajul de salvare, însă a făcut stop cardio-respirator din nou, la spital şi n-a mai putut fi resuscitat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Arad, Adrian Wiener. Constantin Moroşteş a decedat ieri dimineaţa, în jurul orei 11:30.
Claudia Gavra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.