Fotbal caritabil: Adi Petre și prietenii săi pun umărul la renovarea Secției de Pediatrie 2

0
282

Aflat în vacanță, Adrian Petre sare din nou în ajutorul Anei Maria Nyeki Popa și Cetății Voluntarilor prin intermediul unui turneu de mini-fotbal. Dacă anul trecut, internaționalul arădean de tineret și invitații săi au strâns bani pentru renovarea celui de-al doilea etaj al Compartimentului Clinic de Boli Infecțioase Copii, de data aceasta eforturile se vor canaliza spre transformarea radicală a Secției de Pediatrie 2.
„Indiferent unde mă duce viața sau cariera, Aradul rămâne orașul meu. Așa cum eu am răspuns la chemarea celor în suferință, te invit și pe tine, prieten drag, să demonstrăm încă o dată că omenia înseamnă ajutor. Vino alături de mine să schimbăm fața Secției de Pediatrie 2 din cadrul SCJU Arad. Acolo e nevoie acum de ajutorul meu și al tău! Te aștept cu drag la turneul de fotbal pe care îl organizez în sprijinul acestei frumoase acțiuni cari­tabile! Ne vedem acolo, pe data de 22 decembrie, de la ora 19, la Sala Polivalentă! Puteți ajuta și de acasă printr-un simplu SMS la 8864 cu textul Drag!” a fost mesajul transmis de atacantul danezilor de la Esbjerg prin intermediul paginii de facebook.
La turneu vor participa șase formații, împărțite în două grupe de câte trei. Din echipa lui Petre vor face parte, printre alții, arădenii Ciprian Rus, Norbert Polgar, Roberto Bodea și Cătălin Hlistei, alte patru combatante sunt formate din prieteni ai fotbalistului, pentru ca ultimul loc să se ocupe astfel: „Va fi o licitație, iar persoana ce oferă cea mai mare sumă pentru Secția de Pediatrie își poate înscrie echipa în competiție” – precizează Adi Petre.
La finalul turneului se va organiza și o tombolă cu premii în accesorii cu însemnele UTA-ei, iar Adrian Petre va pune la bătaie tricourile sale de la Esbjerg și echipa națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.