Datorită pandemiei de coronavirus (COVID-19) sportul românesc se oprește în această lună. După ce Italia, Elveția și Spania au suspendat campionatele de fotbal, și Fe­derația Română a luat măsura opririi întrece­rilor interne până pe 31 martie. Așadar, UTA nu va mai întâlni Universitatea Cluj sâmbătă, în cadrul etapei a 25-a a Ligii a II-a, iar amânate sunt și meciurile cu Mioveni și Pandurii, care urmau să aibă loc în următoarele weekenduri ale lunii martie.
Antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint, a aflat vestea chiar în timpul conferinței de presă premergătoare meciului cu „șepcile roșii”: „E o decizie pe care, cumva, eu o anticipam, pentru că desfășurarea tuturor evenimentelor din ultimele două zile ducea în această direcție. Din punct de vedere sportiv este clar că nu ne pică bine, dar trebuie să ținem cont de faptul că este o situație de forță majoră. În aceste momente, toată lumea trebuie să fie responsabilă și să acționăm cu toții în consecință, pentru a stopa dezvoltarea acestei epidemii. Noi vom încerca să ne desfășurăm activitatea în așa fel încât atunci când se va relua competiția să fim pregătiți. Pentru că, este clar că, în cazul pe care ni-l dorim, adică să fim toți ocoliți de o eventuală infectare, noi trebuie să ne desfășurăm meseria în continuare. Bineînțeles, trebuie să fim extrem de precauți, trebuie să încercăm să ținem cont de toate măsurile pe care le-au luat autoritățile”, a fost reacția tehnicianului liderului Ligii a II-a la fotbal.
O „celulă de criză” formată rapid de
Răzvan Burleanu a intrat în ședință, ieri dimineață, la Casa Fotbalului și, astfel, s-a născut comunicatul oficial postat pe site-ul frf: „Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie 2020. Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membrii afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România.
Așadar, meciurile din Liga I, Liga a II-a, Liga a III-a, Liga I feminin, Liga a II-a feminin, Liga a III-a feminin, Liga I Futsal, Liga
a II-a Futsal și competițiile de la nivel județean vor fi amânate până pe 31 martie. În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competițiile de copii și juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat și turneul final al Cupei României la futsal. Chiar dacă meciurile s-ar disputa cu porțile închise, FRF consideră ca fiind un risc ridicat deplasarea echipelor și a personalului de specialitate”.
Așadar, urmează o vacanță forțată pentru grupările fotbalistice din România, în spe­ranța că decizia FRF-ului previne, măcar
într-o mică măsură, împrăștierea virusului COVID-19.
Rus: „Să ne conformăm, nu e de joacă!”
Ciprian Rus ar fi trebuit să joace sâmbătă, cu „șepcile roșii”, în căutarea celui de-al 13-lea joc oficial, dar, ieri, a aflat că partida a fost amânată. Ca și toate confruntările din fotbalul românesc.
„Mai în glumă mai în serios, chiar trebuie să ne conformăm pentru că nu e de joacă. Vorbim despre sănătatea tuturor, a noastră și nu putem să ne jucăm cu asta, deși noi eram pregătiți pentru meciul acesta cu U Cluj. Dacă s-a hotărât să nu se joace nu cred că este o problemă foarte mare. Avem timp mai mult să ne pregătim, să ne punem la punct din toate punctele de vedere și să putem să ne îndeplinim obiectivul. Pe de altă parte, pentru antrenori și jucători nu e chiar bine că trec atâtea zile fără meciuri oficiale, cu atât mai mult cu cât noi nu am jucat nici etapa trecută, cu Snagovul.
Există riscul să ieșim din ritm, dar staff-ul nostru a știut să ne țină mereu în priză. Vom fi pregătiți, mai ales că, probabil, o să jucăm și din două în două zile. Avem experiența necesară din sezonul de toamnă, așa că putem juca și din trei în trei zile și să și trecem cu bine peste aceste meciuri”, a spus și căpitanul „Bătrânei Doamne”.

Recomandările redacției