Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit vineri seară, la vârsta de 26 de ani, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și FC Viitorul Constanța.
Medicii de la Spitalul de Urgență Floreasca l-au resuscitat mai bine de o oră, însă fotbalistul nu a reacționat la manevrele de resuscitare, au declarat pentru AGERPRES surse medicale.
Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, deoarece mijlocașul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon și și-a pierdut cunoștința, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme.
„S-au încercat timp de o oră și jumătate toate procedurile de resuscitare. Avea momente când își revenea, dar nu a rezistat, nu a reușit să își revină. Toate ambulanțele au aparate de resuscitare, dar pe drumul spre spital, un minut și ceva, s-a făcut masaj cardiac”, a declarat medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu.
„Din păcate, suntem bleste­mați. Îmi găsesc cu greu cuvintele, nu cred nici în acest mo­- ment că s-a întâmplat. E un coșmar pentru mine și pentru întreaga echipă, pentru întreaga suflare dinamovistă”, a declarat directorul sportiv Ionel Dănciulescu la Spitalul de Urgență Floreasca, la câteva minute după pronunțarea decesului.
„Dinamo l-a pierdut pentru totdeauna pe fotbalistul Patrick Claude Ekeng Ekeng. Introdus în teren în minutul 62 al meciului Dinamo – Viitorul, mijlocașul camerunez s-a prăbușit pe gazon câteva minute mai târziu și a plecat, în tricoul alb-roșu, într-o lume mai bună, cu Cătălin Hîldan, Florea Dumitrache, frații Ion și Lică Nunweiller, Sandu Custov, Mișa Klein, Nelu Stănescu și alți mari fotbaliști care au scris istoria clubului nostru. În numele tuturor dinamo­viș­tilor, clubul din Ștefan cel Mare transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!”, a anunțat clubul Dinamo în seara zilei de vineri
Fotbalistul Patrick Ekeng a jucat de la transferul său din luna ianua­rie în 11 meciuri pentru formația Dinamo, în trei competiții, marcând un gol important în derby-ul cu Steaua din semifinalele Cupei României, încheiat la egalitate, 2-2.
În urmă cu 16 ani, Cătălin Hîldan, căpitanul lui Dinamo, deceda pe teren la vârsta de 24 de ani, în timpul unui meci amical desfășurat la Oltenița.

Recomandările redacției