De un an și jumătate de când a revenit UTA în Liga 1, cei mai mulți dintre noi au trăit într-un frumos și colorat balon de săpun. Eram concentrați la ambițiile și neputințele noastre, ne confruntam acerb unii cu alții roși de visurile de mărire ținute în frâu de posibilitățile concrete ale prezentului și ne jucam în imaginația noastră de-a fotbalul profesionist. Mai mârâiam episodic la câte o eliminare dubioasă sau la vreun arbitraj de-o mediocritate agasantă dar, în mare, toate acestea au fost tratate ca niște picături de țânțar iritante dar nimic mai mult.

Asta până când duminică seara, când ne-am trezit cu o găleată de apă rece aruncată în cap. Și când am deschis ochii am început să ne întrebăm dacă am revenit în România lui Vali Ceaușescu și Postelnicu, sau în cea a lui Mitică, Sandu și Corpodean? De fapt e aceeași Românie dintotdeauna, care însă se vede mai puțin pregnant atunci când ești prea mic pentru a fi băgat în seamă. Dacă am fi avut ochi să vedem, am fi realizat ce se întâmpla lângă noi, în acest campionat, precum și în toate celelalte pe care le-au precedat.

În fotbalul românesc există doi poli importanți de putere, care fură atât concomitent cât și prin rotație. FCSB și CFR o fac fățiș, fără ascunzișuri, pentru că se poate. Arbitrii nu mai răspund în fața nimănui, au libertate totală și imunitate în fața consecințelor lor iar derbedeii din rândul lor au primit astfel dezlegare la furat. Nu mai degrabă de etapa asta, Chindia și UTA au fost prădate în văzul întregii țări de cele două pretendente la tronul de rege al unei toalete publice. Pentru că fix asta înseamnă titlul de campion al unei țări, care îți dă dreptul să te faci de râs prin Gibraltar sau Kazakhstan! Absolut nimic mai mult! Și dacă mergem pe firul etapelor și al anilor o să vedem că acest jaf este neîntrerupt. Sigur, uneori sunt perioade în care se face mai cu perdea, alteori este haiducie la drumul mare.

Firesc, ne întrebăm ce-i de făcut? Hoți, bandiți, tâlhari există în orice societate, oricât ar fi ea de civilizată sau avansată moral. Dar orice corp sănătos dezvoltă mecanisme de apărare. În fotbal, când un arbitru greșește de maniera asta, este sancționat de forul arbitrilor. Când forul arbitrilor nu gestionează competent această activitate, care este de fapt un serviciu oferit contra cost competiției, intervine Federația, direct responsabilă. Doar că la noi, vorba proverbului „peștele de la cap se-mpute“. Federalii par preocupați exclusiv de perpetuarea sistemului lor de putere bazat pe cumetrii, pentru a mai avea ochi și pentru nenorocirile din campionatul românesc; un campionat care de altfel se află sub oblăduirea LPF… LPF de unde poate veni oricând un contracandidat la conducerea FRF. Și uite-așa ne întrebăm dacă un campionat în care toate cluburile sunt nemulțumite și sar la gâtul celor care-l organizează, nu convine cumva actualei conduceri federale.

Bun, veți spune și ce-i de făcut mai departe? Păi logica spune că dacă avem o conducere a FRF, dacă nu coruptă măcar incompetentă, soluția este schimbarea ei, mai ales că schimbarea stă în voturile fiecărui club din țara asta. Însă pentru schimbare, ai nevoie de alternativă. În momentul de față există doi poli de influență în fotbalul românesc: unul coagulat în jurul actualei conduceri a FRF iar celălalt în jurul „Generației de Aur“. La prima vedere, opțiunea de bun simț pare evidentă: pe de o parte Regele Nimicului, cu ciracii săi, dincolo Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu etc, oameni care au scos milioane de români în stradă și care au realizări profesionale indiscutabile. Propun însă aici niște întrebări incomode: 1) Când ați auzit un membru al Generației de Aur recunoscând că în tinerețe au jucat în meciuri câștigate de familia Ceaușescu respectiv de Securitate? 2) Când ați auzit un membru al Generației de Aur recunoscând că a jucat în anii 90 în meciuri trucate? 3) Când ați auzit un membru al Generației de Aur dezicându-se de clanul de impresari care le-a facilitat lor transferuri în Occident dar a furat o bună parte din banii care trebuiau să intre în fotbalul românesc? (lucru dovedit în justiție).

Tăcere! Și pe fondul acestei tăceri, haideți să ne uităm puțin dacă arbitrajele scandaloase din fotbalul românesc se întâmplă doar în meciurile în care sunt implicate echipe care trag la titlu. Ce implicație în lupta pentru titlu are un Clinceni – Rapid? Sau un Botoșani – Craiova (să nu ne mai iluzionăm că echipa lui Reghe mai are șanse la titlu)? Hai să ne mai uităm puțin și la arbitrajele de la meciurile Farului, sau ale celor care toată ziua clamează că sunt „singuri împotriva tuturor“. Nu cumva spirala mizeriei din fotbalul românesc are mai multe straturi decât suntem pregătiți să acceptăm?

Prin rândurile de mai sus, nu pun senul de egalitate între Burleanu și Hagi (prin asta înțelegând tot ceea ce reprezintă ei). Ar fi ridicol. Mă întreb însă dacă, dincolo de competență (unde diferența e astronomică), ACEASTĂ schimbare de regim ar garanta însănătoșirea morală a fotbalului românesc. Permiteți-mi să am dubii. Personal văd soluția mai mul într-o alegere venită din afara sistemului de cumetrii și complicități din fotbalul românesc. Întrebarea este dacă o asemenea variantă există, dacă ea poate fi adusă în vitrina candidaților și dacă votanții are recunoaște-o ca o soluție și ar avea curajul să o și aleagă. Știu, mult prea mulți de „dacă“ însă pentru noi toți ar fi bine ca într-un viitor cât mai apropiat acest scenariu să se materializeze. Altfel, riscăm să schimbăm „regimul“ dar să continuăm să strigăm „au“ și „vai“ sub fluierul câte unui „barbu“.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției