Un bătrân de 83 de ani s-a spânzurat în cursul zilei de duminică, în localitatea Șagu. Acesta era unchiul binecunoscutului  Helmuth Duckadam.

Bătrânul locuia singur și s-a spânzurat în holul de la intrarea în casă.

„Duminică, 16.05.2021 ora 16:40 am fost solicitați pentru a interveni într-o locuință din localitatea Șagu. Un vârstnic a recurs la metode de suicid prin autoasfixiere în urma gândurilor ce îl măcinau. La fața locului am intervenit alături de 10 voluntari, aceștia deplasându-se la locul intervenției cu mijloace personale. Trei voluntari au ajuns la fața locului cu câteva clipe înaintea detașamentului SMURD din Vinga, dar a fost prea târziu. Manevrele de resuscitare conform protocolului nu au mai putut să îi salveze viața”, au precizat Pompierii Voluntari din Șagu.

Recomandările redacției