Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat, marți, în dosarul falsificării buletinelor de analiză toxicologică. Frații Vlai au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare, dar hotărârea nu e definitivă. Avocatul Adelin Vlai a „primit” trei ani cu suspendare pentru trafic de influență, iar ca pedeapsă accesorie, instanța a fost dispus interzicerea unor drepturi, inclusiv exercitarea profesiei de avocat sau ocuparea unei funcții publice, timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. Fratele său, chimistul Florin Vlai a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru uz de fals în formă continuată, fals intelectual și favorizarea făptuitorului. De asemenea, acesta nu își poate exercita profesia pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În același dosar, a mai fost condamnată Nicoleta Burchiu, la un an și cinci luni de închisoare pentru fals intelectual, uz de fals și favorizare făptuitorului. Adrian Brănișcan a fost condamnat la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influență și conducerea sub influența alcoolului. Marian Rohozneanu a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru conducere sub influența alcoolului, iar Diana Groza a fost condamnată la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influență și conducere sub influența alcoolului. Instanța a mai dispus confiscarea de la Adelin Vlai a sumei de 14.500 lei, primită de la inculpaţii Diana Groza şi Adrian Brănişcan, iar suma de 2.300 de euro primită de Adelin Vlai de la un investigator va fi restituită către DNA. Soluția Curții de Apel Timișoara este cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Recomandările redacției