Frică de ce?

0
379

La un moment dat, s-a stârnit o adevărată furtună mediatică legată de dorinţa conducerii Spitalului Judeţean de a acredita jurnaliştii la respectiva instituţie. În fapt, un demers logic, justificat, de a crea o relaţie reciproc normală între reprezentanţii mass-media şi Spitalul Judeţean.

Din capul locului precizez că provin din presă şi mai activez în presă, chiar dacă cu statutul de colaborator. De asemenea, niciodată nu mi-am permis să cenzurez vreun coleg, fie măcar cu rugămintea de a nu scrie. Şi tot atât de adevărat este faptul că n-am permis să fiu, la rândul meu, cenzurat. Poate doar, acea autocenzură pe care un ziarist profesionist o înţelege, chiar dacă – să-i spunem – acest aspect este la limita deontologiei. În concluzie, îmi doresc ca ziariştii să fie  lăsaţi să scrie, să primească tot sprijinul, mai ales când e vorba de instituţii publice, aşa cum e Spitalul Judeţean.   Dar…

Atunci când e vorba de o instituţie publică, centrul atenţiei trebuie să fie contribuabilul, cetăţeanul. Cu atât mai mult cu cât vorbim de Spital, adică de pacienţi, acolo unde intimitatea persoanei este legată de o afecţiune, acolo unde protejarea persoanei este primordială. De asemenea, cu tot respectul pentru colegii mei de breaslă, şi presa lucrează pentru cetăţeni, chiar dacă într-un mod mai liber, legat de afacere în sine, nu cu obligaţiile multiple pe care le au instituţiile publice. Dar, tot cetăţeanul trebuie să fie în centrul atenţiei.

Clar, numitorul comun este omul, atât în activitatea unui spital, cât şi în activitatea mass-media. Şi, atunci, de unde această rumoare mediatică, această izbucnire sau „mânie proletară”, la cererea perfect normală a conducerii Spitalului, de a avea o relaţie mai bună cu ziariştii? Mie, ca persoană, nu mi-ar conveni ca în timp ce sunt internat, am tot disconfortul legat de afecţiunea de care sufăr, să mai mă trezesc cu un ziarist mânat de senzaţional, care să intre peste mine, fără un control minim, fără o normă de înţelegere reciprocă. E clar, pentru mine cel puţin, că însăşi ideea de a trăi într-o societate impune nişte reguli, norme de conduită sau cum vreţi să le spunem. Cel puţin acele norme acumulate în familie, în şcoală sau la biserică, adică normele minime de educaţie.

N-aş fi deschis acest subiect dacă nu s-ar fi îndesat atacurile legate de Spitalul Judeţean, dacă n-aş şti cât efort se face pentru a oferi un serviciu de bună calitate, care are ca scopuri primordiale sănătatea fiecăruia şi, uneori, viaţa! Aşa cum am învăţat la şcoala de presă a Observatorului, mă feresc să generalizez, fie că e vorba de colegii mei din presă, fie că e vorba de colegii mei din Spital. Aşa cum există ziariştii frumoşi, cu crezul meseriei mai presus de orice, acei adevăraţi „câini de pază ai societăţii”, dar şi unii mai puţin profesionişti, uneori chiar diversionişti, tot aşa, ca să echilibrez balanţa, există medici mai buni şi mai puţini buni, medici mai dedicaţi jurământului lui Hipocrat şi medici mai dedicaţi propriului interes. O societate, fie ea a ziariştilor, fie a medicilor, este „colorată”, diversă, unde nu suntem egali. Dar toţi ar trebui să ne supunem unor principii universal valabile, precum respectul faţă de semeni, mai ales cei bolnavi.

P.S. Şi, ca să isprăvim cu „şocul” legat de ideea acreditării ziariştilor la Spitalul Judeţean, majoritatea spitalelor din ţară au acreditare. La Iaşi, Timişoara, Bistriţa, Târgu Jiu, Rovinari, ba chiar şi la Cahul, în Republica Moldova. Şi, atunci, unde-i chichirez gâlşava?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.