Frumoase perspective și înguste posibilități

Printre tot felul de certuri politice,planuri  și  ipoteze de lucru, o știre a trecut neobservată. Este vorba că am ieșit din topul primelor  1000 de universități din lume, întocmit în fiecare an de către QS World University Rankings. Altfel spus, nicio universitate românească nu mai intră măcar în prima mie. O veste foarte proastă, care este o radiografie destul de fidelă, cel puțin a situației la zi. Ne arată că în loc să progresăm, regresăm. Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj -Napoca și Universitatea București au fost, anul trecut în top 1000. Mai exact undeva la locul 800. Ceea ce între noi fie vorba nu este chiar o laudă. Dar măcar nu erau un număr cu trei zeroruri. Reîntorcându-ne în curtea noastră, se înțelege că aici nu este vorba de vârfuri. De absolvenții foarte buni. Care se descurcă foarte bine și în marile universități din lume când aplică, aproape în exclusivitate pe meritul lor. Doar că ei nu sunt decât un procent de maxim 3 %. Dintre aceștia la nivel de excelență sunt o treime. Adică unul dintr-o sută. Însă nu toată lumea ajunge să opereze pe creier, ori un as al programării.Nici nu trebuie sa fie așa. În fond  curba lui Gauss a fost, este și va rămâne valabilă. Marea problemă este șansa unui nivel de pregătire onorabil pentru restul tinerilor care frecvenetază o școală. Nu mai amintim de analfabetismul funcțional, în care aproape jumătate dintre absolvenții de gimnaziu nu înțeleg un text la prima citire. Iar dovada cea mai bună este doar o simplă statistică. De fapt răspunsul la intrebarea: câți absolvenți de o specialitate si- au găsit de lucru în domeniul în care s- au pregătit? Un criteriu cheie pentru universitățile americane și nu numai.  O întrebare de care însă la noi, mai toți se feresc să caute un răspuns. Mai ales cei din mediul universitar. Tocmai pentru că îl știu. Altfel spus, oferta școlară, cu puține excepții, nu este adaptată la piața forței de muncă, la nevoile reale ale economiei. Iar startul greșit începe chiar de la învățământul primar. Nu există o idee centrală, care să nu se schimbe de la an la an sau, în cel mai bun caz, odată la patru ani…Aproape totul se înlocuiește, fără o motivație clară, fără a aduce vreo îmbunătățire reală. De aici  aproape toată lumea devine confuză: elevi, părinți, profesori. Iar asta merge mai departe, ca o undă de șoc.  Ea se transmite de la ciclul primar,  la ciclul gimnazial, liceu și facultate . Sigur, la cea din urmă treaptă e vorba și de bugete, de cercetare serioasă cu rezultate aplicabile în practică, care depinde direct de banii alocați .Dar sunt probleme care pot fi rezolvate cu bani puțini. Doar cu o bună organizare, viziune pe termen mediu și lung și stabilirea unor obiective clare, de la care sa nu te abați. Indiferemt de schimbarea politica. Au fost tot felul de pacturi, de înțelegeri pe vecie, dar care s-au dus precum o găleată de apă arucată în nisipul fierbinte. Dacă suntem sinceri până la capăt, sunt multe voci avizate care spun  că nici programa nu este la… zi, chiar în marile universități. În general se merge pe acumulări cantitative, teoretice. Cursuri perimate,  neatractive, neadaptate la ultimele noutăți. Multe par făcute și „prinse“ în programă, doar pentru ca unii să-și facă o catedră. Pe de altă parte, acumulările teoretice nu sunt dublate nici de o activitate practică relevantă. Te trezești cu o diplomă și apoi trebuie să o iei aproape de la început. Iar absolventul nu reușește să obțină un post potrivit studiilor. Și. până la urmă,  pierde omul în primul rând, pierde societatea și noi ne furăm singuri căciula. Altfel spus: frumoasele perspective și îngustele posibilități…