Frumusețea Valenciei, cuprinsă într-o expoziție inedită, la CJA

0
224

O deosebită expoziție tematică – Spania – a fost vernistă la Consiliul Județean. Este vorba de vernisajul expoziţiei „Culorile Valenciei – Comunitatea Valenciană şi Valencia: Peisaje şi Obiceiuri”, deschis în prezența Consulului Ono­rific al Spaniei la Timişoara, Jose Vinals.
Astfel, arădenii pot admira, într-o inedită expoziţie fotografică, frumuseţea oraşului Valencia şi împrejurimile acestuia. Cele peste 40 de lucrări expuse imortalizează frumuseţea locurilor, tradiţia culinară, obiceiuri, arhitectura, dar şi cadrul cultural care au făcut din Valencia una dintre cele mai frumoase regiuni ale Spaniei. Expoziţia a fost organizată cu sprijinul Asociația Via Rumania Cultura și a Consulatului Onorific al Spaniei la Ti­mișoara. Consulul Onorific Jose Vinals a prezentat expoziţia, susținând că a adus în Arad „un strop din frumuseţea Valenciei, prezentată în aceste imagini care arată trecutul şi prezentul Spaniei, aspecte ale culturii şi identităţii noastre. Relaţia Spaniei cu România este una foarte bună, avem interese comune, foarte multe lucruri care ne apropie, iar prezenta expoziţie, ca un instrument artistic, nu face decât să ne apropie şi mai mult”. Prezentarea făcută de Consulul Onorific a avut ca auditoriu şi elevi ai Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”, care au asistat la o adevărată lecţie de istorie practică, de prezentare a Valenciei. „Ne dorim să organizăm cât mai multe expoziţii în această locaţie, cea a Consiliului Judeţean Arad, pentru că ne dorim să oferim arădenilor un spaţiu creativ de socializare. Această expoziţie întregeşte, pe plan cultural şi artistic, ideea Consiliului Judeţean de apropiere şi interacţiune cu regiuni din Europa şi din lume. E o deschidere culturală, dar care poate fi transformată uşor într-un schimb de experienţe pe multe alte planuri: economic, administrativ, turistic”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
(S.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.