Funcţionarii din administraţie stabilesc în curând data declanşării grevei generale

0
353

Sindicaliştii din administraţie vor stabili în curând data declanşării grevei generale, iar strângerea de semnături pentru protest continuă. La Arad, peste 300 de funcţionari au semnat pentru participarea la grevă, potrivit situaţiei transmise de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, sindicat afiliat Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

„Rugăm colegii de la primăriile şi instituţiile care nu au transmis tabelele cu semnături să aibă în vedere prelungirea termenului de transmitere a tabelelor cu semnături la sindicatul PMT până la data de 10 noiembrie 2015, ora 16,00“, au transmis reprezentanţii sindicatului.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va stabili data declanşării grevei generale pe data de 12 noiembrie.

Sindicaliştii solicită corelarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară cu legislaţia specifică funcţiei publice şi legislaţia muncii şi punerea în aplicare a acesteia în regim de urgenţă în anul 2015, reacordarea drepturilor suspendate  –remunerarea orelor suplimentare, premii, salarii de merit şi a drepturilor abrogate. Sindicaliştii cer cel de al -13-lea salariu şi prima de vacanţă. De asemenea, funcţionarii solicită deblocarea nivelului de salarizare în plată pentru funcţii similare de la nivelul treptei trei de salarizare din 2010, acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor de vacanţă (tichetele de vacanţă pentru administraţia publică locală pot fi acordate doar dacă va fi modificată OUG 83/2014) şi dreptul la negociere colectivă, prin scoaterea articolului 138 din Legea dialogului 62/2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.