Aproape o sută de suflete date spre adopție

Pentru alții, un copil înseamnă mai mult decât seninătate în viață, înseamnă un set de reguli și proceduri greoaie în care se cuprind toate prevederile care sunt obligatoriu de îndeplinit „ad litteram”.

Majoritatea dintre cetățeni, dacă nu toți, cunosc faptul că pentru a adopta un copil trebuie să te încadrezi perfect în cerințele kilometrice impuse de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad (DGASPC) și să aștepți mult și bine până la finalizarea procedurilor.

Conform datelor oferite de Serviciul Adopții din cadrul DGASPC, în Arad s-au înregistrat, până la ora actuală, 39 de familii care au solicitat cereri de adopție, și anume „35 de familii în anul 2020, respectiv patru familii în anul 2021”. Subliniez: familii care au solicitat cereri de adopție, nu care au primit aprobarea.

În anul precedent și cel actual s-au înregistrat un număr total de „26 de copii încredințați în vederea adopției”, asta însemnând că 26 de copii abandonați au fost luați în perioada de probă de către posibilii viitori părinți. Interesant, însă este faptul că în acești doi ani s-au înregistrat 32 de încuviințări, adică proceduri și acte finalizate de adopție, în care copilul adoptat face parte din familie: „Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi copilul adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului”.

Automat copiii care au ajuns să fie luați doar în probă sunt mai puțini la număr decât cei care au trecut de faza probei și la care s-au finalizat procedurile kilometrice, fiind adoptați.

De asemenea, mulți dintre cetățeni, cunosc faptul că DGASPC-ul încurajează adopția, îndemnând cuplurile căsătorite, familiile biparentale, la milă și îndurare față de copiii din orfelinate și maternități, lucru ce denotă latura sentimentală, spirituală, morală, etică, omenească până la urmă.

Potrivit unei asistente maternale, ceea ce nu cunosc mulți dintre cetățeni este faptul că celor cu inima curată și din dorință sinceră de a adopta unul dintre acești neajutorați copii, li se „bagă bețe în roate chiar de către personalul de acolo, patrulând prin instanțe pentru finalizarea adopției copilului, după care tânjeam de iubire”.

Aceasta mai declară că psihologul din cadrul DGASPC care consiliază viitorii părinți ce se află în prag de adopție, a încercat să-i influențeze decizia, căutându-i „nod în papură” și încercând să-i distorsioneze sentimentele prin anumite întrebări retorice și influențabile, precum: „Dacă copilul ar fi avut posibilitatea să locuiască într-o vilă și dumneavoastră îl privați de această ocazie?!”

Respectiva asistentă maternală, deloc mulțumită de direcția în care se îndreaptă lucrurile, afirmă că directoarea DGASPC „nu dorește să acorde asistenților maternali, care detin în grijă copii cu grad de handicap, sporul de stres care este de 25 la sută din salariu, pe copil”, în pofida faptului că această problemă a fost ridicată de nenumărate ori.

Conform datelor primite de Sericiul Adopții din cadrul DGASPC, în momentul actual, în Arad, numărul total al copiiilor adoptabili este de 98, din care 50 dintre acești micuți se află pe profilul copiilor greu adoptabili, adică cei care prezintă un grad de handicap.

Iar dacă un copil poate să ne sculpteze un zâmbet pe față, se merită să mergem până în pânzele albe pentru toate procedurile posibile și imposibile și să depășim toate piedicile care ne vor sta în cale, căci dacă vine vorba, suntem din România și „ne descurcăm”.

Recomandările redacției