Vineri seara, ninsoarea s-a abătut asupra municipiului, cantitățile de zăpadă fiind foarte mari. Primăria a anunțat că operatorul responsabil cu deszăpezirea a scos utilajele în teren.
„Având în vedere căderile de zăpadă înregistrate vineri seara, utilajele operatorului de salubritate respon­sabil cu punerea în aplicare a Progra­mului de deszăpezire a oraşului, S.C. Salubritatea SA Deva, a acţionat începând cu ora 19.00 cu 7 utilaje specializate pentru împrăştiat material antiderapant. S-a acționat cu prioritate pe arterele principale, căile de acces în oraş, poduri, pieţe şi staţii. Nu mai puţin de 150 de tone de material antiderapant a fost împrăştiat până în jurul orei 23.00. În cazul în care preci­pitaţiile vor continua, iar stratul de zăpadă acumulat pe carosabil va ajunge şi chiar depăşi 5 cm, operatorul de salubritate va intra într-o nouă fază a planului de intervenţie”, se preciza în Comunicatul Primăriei. După cum am putut constata cu toții, sâmbătă a continuat să ningă din abundență, operatorul trecând la „noua fază a planului de intervenție”!
14 utilaje în teren
„Având în vedere faptul că precipitaţiile au continuat neîntrerupt, operatorul de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, S.C. Salubritatea SA Deva a decis suplimentarea utilajelor de deszăpezire. De mai bine de 12 ore în municipiul Arad se intervine cu un număr de 14 utilaje spe­cializate cu plug şi sărăriţă pentru împrăştiat material antiderapant. S-au curăţat atât străzile principale, podurile, pasajele, viaductele şi accesele (probabil, căile de acces, că de accese suntem sătui-NN) în Municipiul Arad, cât şi străzile din cartiere. La această oră, în municipiul Arad se circulă normal, în condiţii de iarnă, prin urmare şoferii trebuie să fie prudenţi, să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi să se asigure că autoturismele sunt echipate corespunzător. În acelaşi timp, reprezentanţii Direcţiei Generale Poliția Locală Arad le recomandă cetăţenilor oraşului, persoane fizice sau juridice, să îndepărteze zăpada și gheața, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri. Conform HCLM 162/2006, strângerea zapezii se face în locuri în care nu stânjeneşte circulaţia pietonală, auto sau parcarea”, preciza Primăria.
Din fericire, duminică ninsoarea s-a oprit, iar zăpada a început să se to­pească. Din câte am constatat pe teren, circulația pe arterele principale se desfășurau normal, drumurile fiind curățate „la negru”. Arădenii s-au ales cu o sperietură zdravănă și cu numeroasele bălți de apă cu zăpadă prin care greu treci fără cizme de cauciuc.

Recomandările redacției