Un bărbat este judecat pentru furt calificat, după ce ar fi furat mai multe bunuri dintr-o locuinţă din oraşul Pâncota, în valoare de aproximativ 6.000 de lei. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin rechizitoriul din data de 13.06.2016, au dispus, trimiterea în judecată a inculpatului Lingurar Cornel pentru săvârşirea infracţiunii de  furt calificat. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, inculpatul Lingurar Cornel în noaptea de 17/18.03.2016 a pătruns prin efracţie în locuinţa persoanei vătămate C.I. din Pâncota (plecată temporar la muncă în Anglia) după care, a sustras mai multe bunuri, pe care le-a aşezat într-o plasă mare din material plastic găsită în podul locuinţei. Bunurile au fost aşezate aproape de gardul locuinţei, în vederea transportării. Acestea au fost apreciate de către persoana vătămată ca valorând 6.000 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Ineu.

Recomandările redacției