Gabriel Siminic: „Orice punct e binevenit pentru a ajunge cu bine la capăt”

0
169

simi24Pentru al 12-a oară în acest campionat, Gabriel Siminic a fost opțiunea lui Dan Cuedan pentru postul de fundaș stânga. La Oradea, fostul utist a avut ca adevrsar direct un alt ex „textilist”, pe italianul Francesco Zanardini. Pîncotanul s-a descurcat destul de bine, având chiar și ultima oportunitate ofensivă a meciului, când a șutat în blocajul advers. „Sigur că ne doream să câștigăm, dar, până la urmă, orice punct e binevenit pentru a ajunge cu bine la capăt. Nu scăpăm niciun moment din vederi obiectivul impus de conducere și, etapă de etapă, luptăm să ne apropiem de el. Să nu uităm că până acum am pierdut toate deplasările, acest punct e un început bun pentru ceea ce va urma. Ne-am îndepărtat puțin de ultima poziție, iar dacă învingem sâmbăta viitoare cred că mergem și mai mult în față”, spune fotbalistul adus de la FC Olt.
Ajungând la meciul cu Olimpia Satu Mare, Siminic atrage atenția asupra pericolului Maximiliano Laso. „Am fost coleg cu el la UTA și chiar nu știu ce caută în Liga a II-a din România. Are valoare să joace mai sus, sper ca – totuși – să nu prindă o zi bună, sau să nu fie folosit. Oricum, Olimpia e o echipă bună în ansamblul ei, trebuie să o tratăm foarte serios dacă vrem să o batem”, a adăugat fundașul „alb-negrilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.