Bucureșteanca Gabi Ruse a cucerit proba de simplu de la ITF Arad, turneu dotat cu premii în valoare de 15.000$. Tenismena de 19 ani și-a confirmat, astfel, statutul de favorită la turneul de la Activ, început în urmă cu două săptămâni cu faza calificărilor.
„Obiectiv îndeplinit” a rostit Gabriela Ruse atunci când a părăsit terenul central de la Activ, după finala câștigată cu slovena Nina Potocnik, scor 6-4, 6-1, după 90 de minute de joc. Eleva lui Adrian Marcu a cucerit astfel al șaselea trofeu ITF de simplu din carieră, al doilea din acest sezon, după cel de la Bad Saulgau (Germania; premii 25.000$).
Finala de la ITF Arad a fost una la discreția lui Ruse (19 ani; locul 278 WTA; 220 WTA într-un clasament live), care a ajuns la 2-0 la general cu Potocnik (20 de ani; 464 WTA), după o altă finală jucată în 2016, în Antalya. Românca s-a dovedit a fi din „altă galaxie”, și deși a suferit din cauza răcelii, nu a cedat nici măcar un set în drumul său spre trofeu: 6-1, 6-0 cu G. Horackova (Cehia), 6-0, 6-0 cu Ioana Gheorghiță, 6-3, 7-6(4) cu Oana Gavrilă, 6-3, 7-6(7) cu T. Mihalikova (Slovacia) și 6-4, 6-1 cu N. Potocnik (Slovenia).
Ruse – care a câștigat primul trofeu ITF din cariera sa de dublu la Arad, în 2015, alături de Jaqueline Cristian – a plecat de la Trofeul Ilie Năstase cu 12 puncte WTA și un cec în valoare de 2.352 de dolari.
Ruse se alătură listei de „ași” pe care mai apar: Liana Ungur (câștigătoare în 2004), Mădălina Gojnea (2005), Agnes Szatmari (2006), Andreea Benitez (Argentina; 2007), Palma Kiraly (Ungaria; 2008), Ani Mijacika (Croația; 2009), Lina Gjorcheska (Macedonia; 2012), Anastasiya Komardina (Rusia; 2013), Nicoleta Dascălu (2014), Tamara Zidansek (Slovenia; 2015) și Chantal Skamlova (Slovacia; 2016).
În altă ordine de idei, sârboaica Tamara Curovic și cehoaica Vendula Zovincova, favorite 2, au cucerit trofeul probei de dublu la ITF Arad 2017. Ele au depășit în ultimul act, după doar 57 de minute de joc, de perechea favorită 1, formată din Cristina Ene și sârboiaca Bojana Marinkovic, scor 6-1, 6-2.

Recomandările redacției