La două săptămâni de la re­ve­ni­rea din Brazilia, acolo unde a fost una dintre speranțele atletismului arădean și românesc la o medalie olimpică, Andrei Gag a ajuns și acasă. A dat o fugă de la Bocsig la Arad, la sediul CSM, unde alături de directorul clubului, Pușa Mihalache, a stat la dispoziția presei preț de câteva minute. Iată cam ceea ce a avut de spus performerul sportului din orașul nostru în 2016 ca și campion şi recordmen naţional în proba de aruncare a greutăţii, campion balcanic, vicecampion mondial de sală și medaliat cu aur la Cupa Europei…
…despre locul 13 obținut la Jo­curile Olimpice: „Sunt mulţumit, cu tot ghinionul pe care l-am avut. Ştiu cât de mult am tras şi cât de bine m-am pregătit să ajung acolo. Să fii într-o competiţie de o asemenea anvergură şi de un asemenea nivel, alături de cei mai buni sportivi din lume în proba ta, şi să arunci 20,40 metri, nu e deloc puţin lucru. A fost frustrant că am fost exact primul sub linia de calificare în finală, cu acelaşi rezultat cu al 12-lea cla­sat. Am plâns imediat după concurs, m-am descărcat, dar apoi mi-am revenit. Au fost acolo cam­pioni sau medaliaţi olimpici care nu s-au calificat în finale, surprize multe. În sport nu ai timp sa savurezi o victorie, dar nici să faci tragedie pentru o ratare, mereu vine următoarea compe­tiţie, trebuie să fii pregătit”.
…despre accidentări: „Ştiu că toată lumea avea aşteptări mari de la mine la Jocurile Olimpice, mai ales după medalia obţinută la Mondiale, dar unde nu ştiu câţi se aşteptau la acea performan­ţă. Am avut însă probleme mari cu degetele după Mondial, aproa­pe două luni am făcut recuperare, câte şase ori pe zi şi nu m-am putut pregăti normal, accidenta­rea asta m-a dat mult în spate. Dacă reuşeam să am o continuitate în pregătire şi mă antrenam aşa cum ştiu, împreună cu antre­norul meu, eu zic că mă puteam bate chiar la medalie la Rio. Sunt conştient că mai am de lucru pentru a avea pretenţii la o medalie olimpică”.
…despre trecut, prezent și viitor: „Trăgând linie, la finalul anului, împreună cu antrenorul meu, ne declarăm foarte mulţumiţi şi încântaţi de ceea ce am realizat. Mi-am dat seama că doar prin seriozitate, sacrificii şi muncă adevărată, fără minciună, poţi ajun­ge acolo sus. De altfel mă vedeţi tot mai rar în Arad, după Cupa Europei am mai fost o dată acasă, de Paşti, în rest pregătire şi competiţii, asta e viaţa de sportiv profesionist. Am renunţat la tot ce mai aveam anul ăsta, am terminat cu competiţiile. Vreau să mă refac 100%, să îmi rezolv pro­blemele de sănătate. În martie, anul viitor, avem Campionatul European de Sală de la Belgrad, unde vreau să câştig. Pentru asta am nevoie de o pregătire foarte bună, iar din 1 octombrie o să mă pregătesc la Suceava, acolo unde studiez şi am toate facilităţile. Anul viitor vreau să particip şi la etapele de Diamond League, la toate cele 10 în care se concu­rează la greutate”.
…despre adevărata performanță: „În ziua de azi nu mai ai cum să scapi, cei care mai încearcă aşa ceva sunt terminaţi, nu au nici o şansă. Eu am avut într-o lună şapte astfel de controale, sunt dure şi foarte stricte. Eu zic că e spre binele sportului mondial, pentru că doar prin talent şi mun­că poţi ajunge la nivel maxim. Ce vreau să mai spun e că sportul adevărat se face la seniori, când eşti junior încă nu te poţi numi sportiv de mare performanţă, tinzi spre o carieră de acest gen, dar eşti încă departe. Şi eu am fost medaliat mondial la juniori, dar nu se compară cu nivelul la care mă aflu acum, când ajungi la seniori şi ai rezultate pe plan mondial faci bani, faci de toate, atunci se poate spune că ai o carieră de sportiv. E foarte greu de făcut pasul ăsta, mulţi din păcate cad acest examen, al senioratului”.
…despre satisfacția trăită acasă: „Vreau să le mulţumesc şi chiar să le dedic rezultatele din acest an tuturor celor au fost în spa­tele meu şi m-au susţinut. În primul rând conducerii CSM Arad, doamnei director, care mă susţine enorm. M-am bucurat că în pri­mă­vară am putut concura şi câştiga chiar acasă, la Arad, la Cupa Europei, a fost ceva de vis. Am fost foarte încântat de organizare şi de cum a ieşit”.
Concluzia i-a aparținut Pușei Mihalache, care s-a referit și la celălalt sportiv care a reprezentat CSM-ul la Rio, Dana Dodean. „Andrei, ca şi Dana, sunt cei doi sportivi de bază ai noştri, modele pentru cei care vin din urmă, ne străduim să le satisfacem toate pretenţiile, de altfel normale pentru nivelul la care se află. Sunt oameni care se aseamănă generaţiei mele, cu foarte bun simţ, modeşti şi un comportament ireproşabil. Fiind şi foarte tânăr, chiar îl felicit pe Andrei pentru felul cum se comportă, e un om deosebit”.

Recomandările redacției