gaicasm1Echipa de juniori republicani a UTA-ei s-a conformat încă odată și au îmbrăcat tricoul echipei în Liga a II-a. Tinerii arădeni au plecat miercuri, în jurul orei 12,30, spre Satu Mare, iar la ora 17 au înfruntat cea mai bine clasată formație din play-out. Și, nu s-au descurcat rău timp de 45 de minute, după care Boștină și Lemac au făcut diferența cu câte o „dublă”. „Ne-am propus să limităm proporțiile scorului și, bineînțeles, să le oferim copiilor noștri jocuri în picioare la nivelul Ligii a II-a. Chiar dacă am rezistat cu brio o repriză nu cred că se punea problema învingătoarei. S-a văzut diferența de forță și experiență, iar la acest nivel orice mică greșeală se plătește. Dar, până la urmă, însă, au mai debutat doi copii în Liga          a II-a, e vorba despre Opirlescu și Dolga, iar Răzvan Stanciu chiar merită felicitări pentru prestația sa. Să nu uităm că încă nu are 16 ani și a apărat bine astăzi, iar asta au remarcat și cei de la Olimpia sau observatorul de joc al meciului”, a punctat Sandu Gaica.
Tehnicianul juniorilor nu știe ce se va întâmpla în continuare, dacă în etapa următoare tot elevii săi vor fi cei care vor intra pe teren sau prima echipă va fi lăsată să joace din nou acasă: „Această incertitudine nu ne face bine, dar nu am eu pu­terea să rezolv lucrurile. Din păcate, pierzând la Satu Mare, cred că s-a dus orice șansă de salvare de la retrogradare. Asta, pe teren, căci Federația s-ar putea să ne salveze pe 28 mai”.
De partea cealaltă, Mircea Bolba, antrenorul secund al Olimpiei a comentat cât se poate de sec succesul larg împotriva UTA-ei: „Îi felicit pe băieți pentru rezultat, dar trebuie să uităm rapid acest meci. Am făcut o primă repriză slabă din cauza lipsei de concentrare. E greu să te motivezi când ai în față o trupă de puști”.

Recomandările redacției