Cadrele medicale care au luptat împotriva virusului Sars CoV2, vorbim aici despre acei eroi care nu au abandonat lupta dându-și demisiile, ci au riscat cu propria viață pentru crezul lor de a salva cu orice preț vieți omenești, au fost sărbătorite într-un cadru de basm.

Chiar dacă nimic nu poate recompensa sacrificiul acestor medici, ei au fost considerați pentru o zi capete încoronate. Domeniul Regal de la Săvârșin, aparținând familiei Regale a României, a fost gazda Galei recunoștinței medicale.

S-au depănat amintiri, din prima zi a confruntării cu noul virus, s-a vorbit despre teamă, despre necunoaștere, despre greșeli, despre neajunsuri și lipsuri, despre înfrângeri, despre moarte. Au fost slăbiciuni, a fost un virus care a transformat viața din spitalele noastre într-un adevărat iad. Dar din această durere și slăbiciune s-au născut eroii care ne-au redat speranța la viață. În suferință și în lipsuri se cunosc adevăratele caractere. Cei care au transformat iadul în speranță. Despre aceștia a fost vorba la Săvârșin.

Da, unii vor spune că medicii iau bani pentru asta și să o lăsăm cu tonul elogiului mai jos. Or fi luând și bani, dar în fața morții banul nu mai are nici o valoare, iar acești medici au stat și au înfruntat, pe deplin conștienți, pericolul morții. Cei care nu merită elogiați, care și-au ales medicina ca meserie și pentru care nu există decât banul, nu au ajuns până aici. Și-au dat demisiile și au plecat la un loc călduț. Aici vorbim despre acei medici care și-au ales medicina ca vocație, ca sens al vieții. De a se sacrifica pe ei pentru a da o speranță de viață celorlalți. Pentru oamenii aceștia termenul „pacient“ nu înseamnă „sumă“, ci responsabilitate, emoție, sfințenie.

Despre asta am învățat la Gala recunoștinței medicale de la Săvârșin. Despre eroi care puteau să plece acasă după ce și-au încheiat tura de lucru sau puteau să își pună dopuri în urechi atunci când au auzit că doi pacienți în stare critică nu mai aveau locuri în spital. Nu știu dacă au preferat, dar au ales să stea și să încerce imposibilul. Au dat telefoane peste telefoane, au încercat marea cu sarea pentru a-i salva. După zece ore de chin, cei doi pacienți au fost transportați la București pentru a li se oferi șansa la viață. Chiar dacă poate sună obsesiv, însă despre viață este vorba. Alți doi eroi de la Arad au reparat aparatele de ventilat pe care administrația spitalului le-a găsit cine știe pe unde și în niște condiții avansate de degradare. La un moment dat aveau nevoie de o piesă specială, din plastic, care nu se găsea decât la un singur magazin din Sibiu. După telefoane date prin cele două prefecturi, cei doi au plecat în toiul nopții la Sibiu, au luat piesa, au reparat ventilatoarele care și acum salvează vieți. Sau despre imaginea unei infirmiere care stătea pe holul spitalului, întinsă pe jos, ținând în mâinile sale picioarele reci ale unei paciente. Aceștia nu mai sunt oameni. Sunt îngeri!

Și astăzi doar despre ei se cuvine să vorbim.

 

 

Recomandările redacției