moniICIM Univ. Goldiș a trecut cu bine peste deplasarea de la Brno, pe care își dorea s-o câștige în vederea căpătării unui moral bun înaintea următorului test. Pe arădence le așteaptă duminică un joc extrem de dificil și de important în economia ulterioară a clasamentului primei ligi.
„Ne aşteaptă un meci important, cu o echipă bună. În toamnă, în tur, la Arad, am spus că am învins la o diferenţă destul de mare pentru că jocul echipei adverse nu era încă pus la punct. S-a dovedit pe final de an forţa echipei din Sf.           Gheorghe. Cum am mai spus, ne aşteaptă un meci important, dar peste care sper să trecem cu bine”, a anticipat antrenorul Dan Moraru. Efectivul arădean speră să nu se confrunte cu probleme de oboseală, fiind la al doilea meci în deplasare al săptămânii. „Nu ne plângem de pro­bleme, asta de viaţa unui sportiv profesionist, care trebuie să facă faţă oricăror dificultăţi, şi cine reuşeşte acest lucru poate face diferenţa. Nu vreau să sar peste jocul de la Brno, dar cu Seppsi e un meci mai important, pentru că în campionatul românesc fiecare meci e aproape decisiv, în perspectiva poziţiei din clasament, înainte de play-off”, a spus preşedintele Marcel Urban.
Partida de la Sf. Gheorghe se dispută duminică seară, începând cu ora 18,00.
Monica Brosovszky e în top
Biroul Federal al Federaţiei Române de Baschet a publicat clasamentele celor mai buni baschetbalişti români din 2012. Forul de la București a ţinut cont în principal de evoluţiile de la loturile naţionale, precum şi de prestaţiile de la echipele de club atât din cupele europene, şi din competiţiile interne – campionat naţional şi Cupa României.
Baschetbaliştii anului 2012 au fost declaraţi Vlad Moldoveanu de la Le Havre (Franţa) la masculin şi Gabriela Mărginean (CSM Târgovişte) la feminin. La băieţi, podiumul este completat de Cătălin Burlacu de la CSU Ploieşti şi de arădeanul Andrei Mandache de la Gaz Metan Mediaş, fiul antrenorului de la WOPAR, Gheorghe Mandache.
Aradul este interesat şi de ierarhia fetelor, acolo unde Monica Brosovszky ocupă locul şase iar ex-arădeanca Anita Meszaros, acum la Reims BF, în liga a doua franceză, este a noua. Pe locurile doi și trei se regăsesc Cristina Bigică, de la Marquette University NCAA şi Ancuţa Stoenescu, de la CSM Târgovişte.
Cu Târgoviște, în Cupă
Și tot din tabăra echipei galben-albastre, s-au tras la sorţi semifinalele Cupei României. Ocupantele primelor 2 locuri în campionat, Univ Goldiş ICIM şi CSM Târgovişte se vor înfrunta, într-o reeditare a semifinalei sezonului trecut, câştigată atunci de echipa din Cetatea Chindiei, cu 70-47. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Sepsi Sf. Gheorghe şi CSU Alba Iulia. Federalii vor stabili, în perioada următoare, locul şi data desfăşurării turneului final.
Despărţiri la rivale
În timp ce Aradul rămâne în acelaşi efectiv, apar schimbări la CSM Tâgovişte şi CSM Satu Mare. Lângă Turnul Chindiei, ruptura dintre antrenorul grec Giorgios Dikeoulakos şi CSM Târgovişte era iminentă şi s-a produs acum două zile. Noul antrenor principal este Florin Nini, cu care CSM Târgovişte cucerea în sezonul trecut eventul şi care în prima parte a campionatului a fost secundul lui Dikeoulakos. O altă noutate importantă la vârful clasamentului, însă de această dată la nivel de transferuri, este plecarea americancei Italee Lucas de la CSM Satu Mare, o mare pierdere pentru a treia clasată. Despărţirea a survenit în urma unor neînţelegeri cu impresarul jucătoarei de peste Ocean, care nu a mai fost de acord ca Italee să revină la Satu Mare dacă nu este plătită la zi. Lucas a fost înlocuită de Florentina Ardelean, jucătoare experimentată, care a evoluat în turul de campionat pentru Sportul Studenţesc.

  • TITUS B spune:

    Tot frumoasa e Moni. Ce mandru ar fi fost Gioni de ea !
    Sa fii snatoasa si sa-ti mearga bine anul acesta !

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției