„Game of Thrones”, „Fleabag” și „Chernobyl”, cele mai apreciate la Primetime Emmy

0
324

Se pare că cea de-a 71-a ediţie a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy, supranumite „Oscarurile televiziunii americane”, au arătat exact care sunt cele mai iubite serii tv, primele trei locuri fiind ocupate de „Game of Thrones”, „Fleabag” și „Chernobyl“.

Premiile Primetime Emmy se acordă, în general, în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Gala este difuzată, prin rotaţie, de cele patru posturi de televiziune majore din Statele Unite ale Americii – CBS, ABC, NBC şi FOX, spun cei de la B1.ro.

Producțiile rețelei HBO și-au adjudecat duminică nu mai puțin de nouă trofee. În acest fel, postul a totalizat nu mai puțin de 34 de premii Emmy pentru 2019, luând în considerare și trofeele acordate la ceremoniile organizate anterior în timpul anului (Daytime și Creative Arts).

Amazon a tras linie duminică după 7 trofee, totalizând astfel 15 trofee, iar Netflix, cu numai patru premii câștigate duminică, rezistă în cursa în care anul trecut a fost la egalitate cu HBO, reușind să totalizeze nu mai puțin de 27 de trofee Emmy în acest an, au mai adăugat cei de la B1.ro.

Astfel, premiile s-au acordat după cum urmează:

Cel mai bun serial dramatic – „Game of Thrones”

Cel mai bun serial de comedie – „Fleabag”

Cea mai bună miniserie TV – „Chernobyl”

Cel mai bun lungmetraj de televiziune – „Bandersnatch” („Black Mirror”)

Cel mai bun serial cu scenete de varietăţi – „Saturday Night Live”

Cel mai bun talk-show – „Last Week Tonight With John Oliver”

Cel mai bun program-competiţie de tip reality-show – „Ru Paul’s Drag Race”

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie – Bill Hader („Barry”)

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie – Phoebe Waller-Bridge („Fleabag”)

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial dramatic – Billy Porter („Pose”)

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramatic – Jodie Comer („Killing Eve”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie – Tony Shalhoub („The Marvelous Mrs. Maisel”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de comedie – Alex Borstein („The Marvelous Mrs. Maisel”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic – Peter Dinklage („Game of Thrones”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial dramatic – Julia Garner („Ozark”)

Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Jharrel Jerome („When They See Us”)

Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Michelle Williams („Fosse/Verdon”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Ben Whishaw („A Very English Scandal”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Patricia Arquette („The Act”)

Cea mai bună regie a unui serial de comedie – Harry Bradbeer („Fleabag”)

Cea mai bună regie a unui serial dramatic – Jason Bateman („Ozark”)

Cea mai bună regie pentru o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Johan Renck („Chernobyl”)

Cea mai bună regie a unui serial de varietăţi – Don Roy King („Saturday Night Live”)

Cel mai bun scenariu pentru un serial dramatic – Jesse Armstrong („Succession”)

Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie – Phoebe Waller-Bridge („Fleabag”)

Cel mai bun scenariu pentru o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Craig Mazin („Chernobyl”)

Cel mai bun scenariu pentru un show de varietăţi – („Last Week Tonight with John Oliver”).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.