Gândire diabolică

0
210

VOICU SIDA 

Dintotdeauna, bietul țăran a fost bătut de soartă. Din truda și munca pe care o făcea din zorii zilei și până noaptea, de abia reușea să își asigure supraviețuirea. Pe lângă ce mai ținea în gospodărie, câteva găini și două sau trei scroafe cu purcei. Erau nevoiți să le țină pentru că birurile erau foarte mari, iar țăranii de abia reușeau să le facă față. Birurile erau instituite de FISC, iar dacă nu le plăteai la timp îți lua zălog un vițel, porci sau obiecte de uz casnic. Existau atunci piețe cu animale, multe în gospodărie, fiindcă aceasta era sursa de subzistență.

Piețele erau pline de animale: boi, vaci, cai, oi, capre, porci, gâște, găini, rațe etc. „Eu și acum aș mai ține, la vârsta de 87 de ani, pentru că îmi sunt dragi animalele“, ne-a spus acum două zile un cetățean din Săvârșin. „Chiar am citit în ziarul dumneavoastră că dacă ai unul sau doi purcei, lucru pe care eu deja îl văd cam imposibil deoarece nu văd de unde să-i mai ai și pe ăia, atâta timp cât nu mai ai voie să ții o scroafă sau un vier, să nu le mai dai resturi de mâncare, adică din ceea ce mănânc eu! Vă dați seama în ce regim diabolic trăim! Pe orice cale, aceștia vor să distrugă țăranii“, mai spune bătrânul.

Discuției noastre se mai alătură cinci persoane. Le-am spus din capul locului să își pună masca. Toți aveau mască asupra lor, atunci să fi auzit discuții. Nici un guvern, de când lumea, nu a venit să spună ce spun aceștia: să nu mai ții porci. Eu cred că guvernanții aceștia nu au văzut în viața lor porci, decât numai la televizor. „Ferească Dumnezeu să ia mâncarea de la gura țăranului, că o fi mare bai!“, spune unul dintre participanții la discuție, care continuă: „Voi nu vedeți că noi nu mai avem drepturi? Ferească Dumnezeu să nu ajungi pe la spitale, că de acolo te întorci în pungă. Nu vedeți că și sistemul sanitar a ajuns un business făcut pe spatele vieților noastre? Cu Covidul ăsta a ajuns vremea să ne plângem zilele pe care le trăim și pe care le mai avem. Vedeți că toți avem vârsta peste 70 de ani, dar nici în regimul celălalt, nici pe departe, nu era atât de rău cum e acum. Am avut 20 de vaci, zece scroafe și 50 de capre, dar nu mi-a zis nimeni nimic. Trebuia să plătești taxă pentru toate, dar puteai să ții câte vrei.

Știți ceva? Care a fost om bun înainte, este bun și acum, dar din păcate s-au inversat rolurile. Eu vă spun, pentru că am studii superioare și am lucrat la stat 32 de ani. Am avut funcție la județ, dar vă rog să nu mă întrebați unde, că nu vă răspund. Țara asta trebuie să fie consumatoare, nu să producă. Din păcate, nimeni nu a ținut la națiunea asta după Revoluție și cu asta v-am spus tot și vedeți și dumnevoastră mai bine ca noi“.

VOICU SIDA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.