Am lecturat, recent, o carte, care nu se scrie oricum. Mai cu seamă, că relatează, experienţe inedite din viaţa de dascăl, predând un Opţio­nal-Teatrul. De fapt titlul, ne şi introduce în croşeta de culise-Opţionalul de teatru. Valenţe formative, Mira Odagiu, Editura „Tiparniţa”. 2015. Cu pes­te o sută douăzeci de pagini, cu un Cuprins desfăşurat pe treisprezece capitole, o consistentă bibliografie, un Argument şi Gânduri de final, car­tea se bucură de o Prefaţă semnată de prof. univ. dr. Anton Ilica. Care, este, de fapt şi un excelent Referent ştiinţific.
Intuim, dintru început, stu­diind Coperta întâi, că lumina difuză se pogoară peste o scenă cu o cortină întredes­chisă de o mână! De copil, care, cu siguranţă a studiat Opţio­nalul. Puteam începe cu Testamentul-Prolog al lui Iancu Ioan Văcărescu, citit pe scena Grădinii de la „Cişmeaua Ro­şie” – V-am dat teatru Vi-l pă­ziţi… dar acum, altul este ros­tul nostru. Acela, de a lămuri cititorii, colegi, doritorii, că prima carte a autorului, e un rezultat meritat, care adu­ce lume şi lumină asupra opţionalului, că în carte nu se inventează, nu se imaginează, ci se parcurg, step by step, estetici teatrale, speciale se parcurg atmosfere şi imagini, uni­versuri sonore şi imagolo­gice, treizeci de fotografii, titluri de piese jucate -Titanic vals, Carre de Dame, Suflete tari, O scrisoare pierdută, Chi­riţa în provincie, Şi totuşi, femeia… Gaiţele ş.a., toate sub imperiul unor parteneriate, sce­narii, didascalii, cronici dramatice, ori regizorale, ecleraje, sonorizări, jocuri de rol, terapii complementare, loisir, jurnale de spectator sau chestionare abrupt marcant de convingătoare, evaluări obiective, toate sub masca unui singur regizor, autorul, ca profesor coordonator. Mărturisim că nu ne-a pus nimeni să scriem, cu toate că ştiam de proiect care s-a vrut, nu o dată abandonat! De tea­ma unui început care, credem, va fi, unul fericit, dacă nu printre iubitorii de… opţionale! Cel puţin pentru cei care au jucat teatru! Mai mare ne-a fost mirarea când Mira! a mărturisit că tirajul, foarte mic al cărţii cu valoare de Document, îl va dedica, exclusiv, discipolilor dumneaei! Noi… contemporani cu fluturii… cu Dumnezeu, am regăsit, în carte o Lume a privirilor, a limbajului teatral, a elementelor de actorie, foarte bine stăpânite, dar mai presus de toate, am regăsit o Lume a şcolarilor mari care se exprimă în simboluri, parabole, se tran­spun, scenic, ludic, într-un univers al lor. Scena, cea de dincolo de Sala de clasă! Sala de spectacol! Ne-am pus întrebarea, ca orice dascăl care a avut câte un opţional în Condica Sa-Cine câştigă când se pune problema participării, când măiestria didactică, prin Programa extracurriculară, poa­te să şi atragă dar poate să fie respins! În acest volum care va servi ca instrument didactic, Lumea e vie, participativă, concludent de confesivă, lim­pede, singulară dar la… plural iar Oferta din Opţional, a devenit cât o Împărtăşanie! Truda, osârdia, travaliul scenic, vocale, consoane, inflexiuni ale vocii, libertatea expresiei şi a rostirii scenice trec peste even­tuale sincope la care, cu siguranţă, autorul a reflectat dar a meritat! Căci, atunci când un dascăl se cunoaşte, por­neşte… şi acum, parcă ar cere un… bisss!
Dar sunt Gânduri de final „Textul… este deschizătorul unui drum”, adăugăm noi, actor-regizor-actant, sau cum afirmă domnul prof. univ. dr. Anton Ilica – „Profesorul Mira Odagiu crede în virtuţile a ceea ce numeşte „opţionalul”… [pag.11].
O carte cât un Libret scenic, acompaniat de elevii de la Liceul Economic, dar nu cu instrumente ci cu elemente umane.
Argumentează, autorul, parcă slăbit în voce – „Am scris această carte şi cu nădejdea că va reprezenta un instrument didactic pentru colegii mai tineri” [pag.18].
În concluzie, pe scenă, iată, cortina cade! Dar rămâne cartea!
Florica Ranta Cândea

Recomandările redacției