(continuare din numărul trecut)

 

Anotimpul obosiţilor.

Garabet Ibrăileanu

 

Părinţii Bisericii cred că Dumnezeu e în toate şi în toţi, păi atunci de ce să nu trăiesc toamna ca pe o revelaţie, ca pe o descoperire sau o redescoperire a mea, sau oare toamna îmi dă acele stări de care omul din mine se teme, văzându-şi slăbiciunea şi neputinţa în faţa atâtor priorităţi cotidiene ce nu au sens?

Oare nu ne dezveleşte şi pe noi de falsele idei şi valori în care până mai deunăzi credeam, oare nu ne dezbracă de mândria funcţiei şi a luptei pentru posturi călduţe, ce în faţa lui Dumnezeu sunt asemeni prafului, oare nu ne arată în multitudinea de culori şi nuanţe, nu ceea ce vrem să fim, ci ceea ce suntem, oare nu toamna este ultima haină pe care o mai poartă sufletul până la marea lui trecere?

Şi eu, şi tu, şi noi toţi trăim cum putem, dar nu vrem să trăim în dragoste pentru că ea implică sacrificiu, implică o luptă pentru Hristos, cel ce se dă tuturor prin comuniune şi Euharistie. El este Lumina acestei lumi ce vrea să rămână în întuneric, El e bucuria vieţii şi sensul toamnei vieţii tale. Ar fi bine să nu încărunţeşti degeaba; nu e important să trăieşti o sută de ani şi să nu poţi să te bucuri de faptele tale. Unii trăiesc mult, dar parcă sufletul lor a pierit cu mulţi ani în urmă, alţii nu aşteaptă acea toamnă a zilelor şi lucrează ogorul lui Dumnezeu cu timp şi fără timp, plecând dinte noi pentru câteva veacuri ca prin darul lui Dumnezeu să se întoarcă, mijlocind rugăciuni între noi şi Dumnezeu … da, mă bucur că ţi-ai dat seama, aceştia sunt sfinţii.

Toamna mai are un sens mult mai profund, chiar dacă vremea de afară îţi dă dureri de genunchi sau presiunea atmosferică te debusolează, uneori creându-ţi o stare de disconfort, uită-te puţin în calendar şi vezi ce minunată-i această perioada plină de exemple taumaturgice, vindecătoare, plină de oameni care au înţeles ce-i suferinţa trupească şi sufletească, uită-te şi vezi că ei au luptat, s-au rugat şi au biruit … da, au biruit neputinţa umană, prin ajutorul lui Dumnezeu, au reuşit să învingă boala, durerea, chinul, chiar moartea, în timp ce tu şi uneori chiar şi eu, ne plângem de o banală migrenă, că, vezi Doamne!, a venit toamna.

Da … toamna nu înseamnă doar plimbări pe faleză prin frumuseţea culorilor ce le oferă frunzele ca o simfonie a naturii; nu înseamnă doar despărţiri şi reîmpăcări; nu înseamnă doar goana printre picurii de ploaie ce sărută pământul; nu înseamnă doar declaraţii de dragoste pe banca din parc pe care lin se aşterne câte o frunză veştejită; nu înseamnă doar odihna a doi bătrâni ce-şi reamintesc de vremurile demult apuse … nu, nu doar asta înseamnă, ci şi sfinţenie, har, binecuvântare pe care Dumnezeu o dă omului pentru cum a înţeles să iubească şi să-L iubească.

Acum, când frigul de afară se sălăşluieşte puţin câte puţin peste gândurile mele, vă doresc fiecăruia în parte gânduri de toamnă, că prea m-am săturat de materialism şi am uitat de noi, cei ce, într-un fel sau altul, aşteptăm toamna cu sensurile ei.

 

Paul Krizner

Recomandările redacției