Doamne am văzut frumuseţea Ta în fiecare om,
dar cel mai profund te-am găsit în suspinurile mele.
Rar, prea rar, mai trăim gânduri frumoase pentru noi, pentru ei, pentru voi cei care aţi făcut sau faceţi parte din viaţa noastră. Încearcă măcar o clipă să opreşti timpul în gândul tău şi în momentele când plângi adu-ţi aminte de clipele în care zâmbeai şi erai fericit, când cazi în deznădejde şi crezi că viaţa nu mai are rost, gândeşte-te la cei care mai au de trăit câteva ore sau cel mult o zi, gândeşte-te că pentru ei viaţa e o binecuvântare şi se bucură de veşnicia ce-i aşteaptă, când crezi că totul s-a sfârşit şi vrei să mori, gândeşte-te că alţii ar da orice ca să trăiască măcar o scurtă perioadă de timp.
Încearcă să-ţi iubeşti viaţa aşa cum e, pentru că e darul suprem de la Dumnezeu, iubeşte-ţi părinţii, pentru că te-au crescut şi s-au jertfit pentru tine, prietenii pentru că-ţi sunt alături, iubeşte tot ce-i frumos, pentru că frumosul e divin.
Gândeşte-te că există în lumea aceasta câteva persoane pentru care ţi-ai da viaţa şi cu siguranţă mai multe pe care le iubeşti într-un anumit fel, iar unicul lucru pentru care unii te-ar urî este acela că ei nu pot fi ca tine, însă un zâmbet de-al tău poate aduce fericire oricui, chiar dacă ei nu te plac, totuşi, zâmbeşte-le.
În fiecare noapte Cineva te veghează şi se gândeşte la tine, pentru acel Cineva eşti întreaga lume şi nu te va lăsa la greu, nu te-a lăsat în bezna nopţii, ci a înfrumuseţat splendoarea cerului cu luna şi milioane de stele ca tu să te bucuri de ele, dar…
Când ai impresia că lumea şi-a întors spatele către tine, totuşi mai priveşte odată şi vei vedea că situaţia nu este atât de dramatică precum credeai. Lasă-ţi gândurile libere şi iubeşte tot ce-i frumos; nu-l îmbrăţişa pe „Adio” şi strânge la piept pe acei ce ar da şi locul lor din rai pentru tine.
Trăieşte în aşa fel ca şi cum mâine ar trebui să pleci din această lume, nu trebuie să te întristezi de viaţa ta pentru ca la sfârşit să nu-ţi pară rău pentru ceea ce ai făcut, ci pentru ceea ce puteai să faci şi n-ai făcut.
Gândeşte-te mereu la lucrurile ce le laşi în urma ta, la fapte, la locuri şi la oameni, trăieşte permanent cu aceste gânduri frumoase şi nu te întrista. Bucură-te de soare, de stele, de asfinţitul minunat şi de parfumul florilor. Trăieşte cu gândul că sunt persoane care te vor iubi, indiferent de distanţă.
Crezi că ai văzut toate lucrurile frumoase, crezi că ai trăit atât de intens dragostea hristică, crezi că te-ai bucurat de tot ce-i trecător, ca să poţi să trăieşti veşnic? Te înşeli. Dumnezeu a lăsat atâtea minunăţii printre noi şi în noi, dar parcă tot mai rar te gândeşti la ele. Dumnezeu este cel ce a înfrumuseţat bolta cerească, înflorind pământul pentru tine, care alergi prea grăbit între betoane şi te pierzi prea repede printre cifre.
Ai atâtea motive să trăieşti fericit, uită-te în jur şi-ţi dai seama că poate alţii sunt mai necăjiţi şi mai năpăstuiţi, dar, totuşi, au puterea să zâmbească, să se bucure de lucrurile mărunte din viaţa lor.
Învaţă că orice lucru nu are doar un sens, sensul îl dăm noi, gândeşte-te că frumuseţea vieţii nu e luxul, ci starea ta sufletească, nu e banul, ci dăruirea, nu e ura, ci iubirea, nu e despărţirea, ci unirea sub aceleaşi nobile sentimente. Poate credeai că lucrurile stau altfel decât în modul cum le-am descris eu? Uneori da, însă de aceea le-am scris, astfel că poate vei învăţa să gândeşti şi să trăieşti vreo dată frumos. Ai tot ce vrei, dar parcă o oază de linişte sufletească îţi lipseşte, nu deznădăjdui şi să ştii că nu e greu de găsit.
Ori de câte ori simţeam că mă sufocă acest stil de viaţă îngrădit, fugeam pe drumul regăsirii omului cu Dumnezeu; şi tu ai atâtea ocazii şi clipe pe care e păcat să le pierzi, gândeşte-te că Hristos e în tine, în mine, în ei, pretutindeni, în toate şi toate ascultă de El, poate mai puţin noi.
Gândeşte-te că a trăi fiecare experienţă de viaţă nu e o repetare, ci o şansă unică de a face lucrurile mai bune şi de a trăi în plan temporar bucuria dumnezeiască. Fugi, rupe-te de tot ce te întristează; adu-ţi aminte că şi Fericitul Augustin îl căuta pe Dumnezeu în afara lui, dar într-un târziu l-a descoperit în lăuntrul său.
Gândeşte-te că păsările cerului nu sunt pentru a fi vânate, ci pentru a-ţi încânta auzul în dimineţi însorite, gândeşte-te că în cele mai tainice momente ale noastre se descoperă Dumnezeu cel necuprins de mintea umană, iar pentru a-L cunoaşte, într-o oarecare măsură, ai nevoie de un cuvânt: „a crede”. Crezând să ştii că nu devii cu nimic mai prejos sau mai îngust la minte, nu devii omul evului mediu, cum încearcă unii să te catalogheze, ba, dimpotrivă, devii omul model al Mileniului III, care crede, în ciuda valurilor necredinţei ce se năpăstuiesc asupra lui.
Poate unii au căutat o viaţă întreagă fără să creadă, iar tu ai crezul în Hristos cel Răstignit şi Înviat fără să cauţi; mai fericit eşti, crede-mă. Poţi avea îndoieli; şi eu am avut, şi Toma, şi Petru, dar parcă certitudinea existenţei lui Dumnezeu e mai dulce şi mai copleşitoare. Dostoievski ajunsese la un moment dat să creadă în Hristos, chiar dacă unii îi spuneau că nu e adevărul, totuşi el le-a răspuns: „Dacă Hristos n-ar fi adevărul, iar adevărul n-ar fi Hristos, eu totuşi aş rămâne cu Hristos”.
Am atâtea gânduri frumoase să-ţi spun, dar poate e mai bine să le descoperi singur şi să le trăieşti frumos, căci acestea vin din frumuseţea Treimică, să le trăieşti ca şi cum mâine le-ai trăi în veşnicia lui Dumnezeu.
