Gata cu criza măștilor de protecție

0
325

În scurt timp, măștile de protecție se vor găsi mult mai ușor și cel mai probabil, prețurile acestora vor mai scădea. Din 15 aprilie nu vor mai exista probleme legate de aprovizionarea cu măşti, la nivel național.

Pe plan local, peste 51.000 de măști chircurgicale vor ajunge în Arad, la medicii de familie şi persoanele vârstnice. Acestea au fost donate de către o companie care comercializează produse online, în toată țara.

Dintre acestea, medicii de familie primesc 27.600 de măști – distribuite de CAS, iar centrele de îngrijire ale persoanelor vârstnice și bolnavii cronici din județul nostru vor primi 23.400 de măști. Acestea din urmă se vor distribui de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad“, au susținut reprezentanți ai administrației arădene. 

Vizavi de măștile de protecție accesibile populației, trebuie cunoscut faptul că, producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la un milion de bucăţi zilnic începând din 15 aprilie. Astfel, acestea vor putea fi găsite în farmacii. În prezent, o mască de protecție costă între 5 și 7 lei și nu pot fi achiziționate mai mult de șapte bucăți. Acum, se refac stocurile în unități farmaceutice.

Reamintim că, la Arad, autoritățile au solicitat populației să se protejeze purtând măști.  

Potrivit noului anunț venit de la Ministerul Economiei, măşti vor fi distribuite și către populaţie, dar cu predilecție către Armată și către Poliţie, către Jandarmerie, care sunt în prima linie de asigurare a ordinii şi a dispoziţiilor de carantinare. De asemenea, prioritare sunt spitalele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.