În urmă cu două luni începea noul sezon al Campionatului Naţional rezervat poloiştilor juniori II. După o pauză prea lungă, săptămâna viitoare se reia întrecerea, la Tg. Mureş are loc turneul secund al seriei de Vest. Seria e dominată de Crişul Oradea, singura formaţie neînvinsă până acum, care, în clasament este urmată de AEMFA Arad. Gruparea pregătită de Răzvan Ionescu şi Sorin Lanevschi a obţinut, în turneul desfășurat în ianuarie la Oradea, patru victorii în cinci jocuri, cu CSM Cluj, Torpi şi Aqua ambele din Tg. Mureş şi Viitorul Cluj.
Tabăra arădeană pare să-și fi asigurat calificarea la turneul final, însă banca tehnică preferă să rămână precaută. „S-au schimbat multe de la primul turneu, nu puteam spune că suntem deja calificaţi la turneul final. Încă orice este posibil. Avem accidentaţi, sunt unii bolnavi, aşa că vom deplasa un lot restrâns, de doar zece jucători”, a mărturisit Răzvan Ionescu.
Conform calendarului prezentat de Federația Română de Polo, turneele finale al Campionatului Național de polo-juniori II vor avea loc în 7-9 iunie respectiv 21-23 iunie.

Actualitate 250
Un plutonier major din Timișoara stă de 12 ore agățat pe pervazul geamului de la etajul VII și amenință că se aruncă. Între timp a comandat țigări, apă și o shaorma
citește mai mult »