Primăria Arad lansează o pro­vocare pentru companiile arădene de design, arhitectură, pu­blicitate, amenajare spații verzi sau cu specific în domeniul creativ, de a se implica în campania de înfrumusețare a orașului. Ce se dorește? Crearea un brand puternic al orașului Arad. „Iar pentru asta avem nevoie de implicarea specialiștilor arădeni, a celor care înțeleg frumosul, originalitatea și non­- conformismul“, a spus Geanina Pistru, vicepreședinte PNL Arad.
Cum vă puteți implica? În următoarea perioadă, toate companiile arădene care își doresc să facă parte din crearea brand-ului Arad pot trimite în cadrul Pri­măriei solicitări, idei, machete, planșe care să conțină viziunea lor privind înfrumusețarea locațiilor emblematice ale orașului. Acestea pot fi sub forma unor litere supradimensionale având mesaje reprezentative, panouri 3D, sau orice altă formă de artă stradală care să pună în valoare Aradul.
„Am ales să nu îngrădim sub nicio formă creativitatea companiilor arădene, astfel că acestea au libertate completă privind procesul de creație, formă, culori, aspect, concept, chiar și locația de amplasare.
Toate companiile care vor accepta provocarea noastră vor intra într-un concurs de idei care va fi jurizat de o comisie de specialitate din cadrul municipalității, dar și de arădeni deoarece pentru o perioadă de un an lucrările concurenților vor fi afișate în toate zonele din Arad.
În perioada următoare vom face public formularul de înscriere, condițiile de participare, criteriile de selecție. Vom tri­mite tuturor companiilor arădene cu specific creativ o invi­- tație de participare la acest concurs și avem încrederea că apelul nostru va genera un val de concepte inedite pentru transformarea Aradului”, a con­chis Geanina Pistru.
(G.C.)

Recomandările redacției