Cu largul şi generosul concurs al Universităţii Aurel Vlaicu, în sala de festivităţi a acestei instituţii de învăţământ superior a avut loc ieri, marţi, 4 octombrie, lansarea în Arad a cărţii Factorul intern – România în spirala conspiraţiilor, carte apărută recent la Editura Compania şi avându-l ca autor pe generalul (r) Aurel Rogojan. Un amănunt deloc minor, ba chiar extrem de semnificativ, a fost prezenţa la lansare a generalului Iulian Vlad, ultimul şi cel mai faimos şef al DSS (Direcţia Securităţii Statului) din epoca surpată în decembrie 1989, prezenţă explicabilă totuşi: generalul Rogojan a fost şi este prin formaţie şi prin vocaţie ofiţer de contrainformaţii (contraspionaj), şi a fost vreme îndelungată subaltern şi colaborator apropiat al generalului Vlad.
Universitatea Aurel Vlaicu a fost o gazdă la înălţimea evenimentului, prof. univ. dr. Ramona Lile dovedindu-se nu doar rectorul meti­- culos şi exact (determinismul profesional indispensabil dealtfel), ci şi o amfitrioană desăvârşită, de o rară sensibilitate.
Despre volumul masiv (570 de pagini), au vorbit cu pertinenţă, ca specialişti în domeniul istoriei, prof. univ. dr. Corneliu Pădurean, prof. dr. Doru Bogdan şi prof. univ. dr. Lavinia Betea (în această ordine), dar şi prof. univ. dr. Lizica Mihuţ – prezenţă nu doar lăudabilă în aula de festivităţi a UAV, ci demnă a fi salutată.
Toţi vorbitorii au remarcat şi elogiat analiza excepţională pe care generalul Aurel Rogojan o face societăţii româneşti de după decembrie 1989 în toate segmentele şi faţetele sale, analiză bazată pe documentele şi informaţiile la care a avut acces şi care are ca puncte de reper invariabile sisntagmele ţară, patrie, patriotism, naţiune şi naţionalism – sintagme atât de dispreţuite astăzi şi aflate parcă pe cale de dispariţie.
În cuvinte simple, aproape ţărăneşti (cei doi generali sunt fii ai satelor româneşti: generalul Iulian Vlad dintr-un sat din Dolj, generalul Rogojan dintr-un sat din Bihor), dar rostite cu limpezime şi cu fermitate, excepţionalii oaspeţi au vorbit cu drag despre ţară,patrie, neam şi popor, cu durere despre un prezent tulbure şi riscant şi cu speranţe mărturisite într-un viitor prosper care nu poate veni decât dacă se activează factorul intern.
Şi generalul Aurel Rogojan, şi generalul Iulian Vlad, au promis că vor reveni la Arad cu bucurie, ori de câte ori se va ivi vreo ocazie.
Prezenţa celor doi generali a electrizat asistenţa, astfel că programul s-a prelungit mult peste timpul propus, iar sesiunea de autografe a provocat o adevărată năvală spre locurile în care se ofereau semnăturile pe cărţi.

Recomandările redacției