În ultima săptămână, s-a tot vorbit pe larg despre adăpostul de câini din Arad, pe site-urile de socializare. Mai multe surse ne spun că acei câini aflaţi în adăpostul de pe Calea Bodrogului din Arad, mor de frig şi stau în condiţii insalubre. Mai precis, am aflat dintr-o sursă anonimă că au pierit 46 de câini acum câteva zile din cauza temperaturilor joase.

În momentul în care am sunat la adăpost, într-o primă fază, personalul angajat a refuzat să ne ofere informaţii. Nu ni s-a confirmat decesul animalelor, însă nici nu ne-a fost infirmat. În schimb, ni s-a cerut pe un ton laconic să „venim la fața locului să vedem realitatea“. Am considerat că deplasarea noastră la adăpostul de câini, pentru a verifica dacă sunt moarte cele 46 de animale, nu 40 sau 50, ci un număr exact de 46 – ceea ce ne îndreptățește să credem în sursa noastră, nu își mai are sens. Nu de puține ori ni s-a relatat despre modul în care sunt mușamalizate cadavrele câinilor. Era evident că în momentul sosirii noastre, cadavrele nu ar mai fi fost vizibile. Însă, le garantăm celor de la adăpostul pentru câini că le vom onora invitația… și cu alte ocazii. Poate când nu vor fi atât de… pe fază. 

Având în vedere situaţia cu cei 46 de câini morţi de frig, avem tot dreptul să credem în zvonurile care au circulat până acum: câinii sunt lăsaţi să se mănânce între ei, ceea ce ne duce la ideea malnutriţiei, iar aceştia mor de frig pentru că condiţiile sunt nefavorabile la adăpost.

Reacția tardivă a celor de la Gospodărirea Comunală 

După publicarea pe site-ul nostru a știrii, atitudinea celor de la Gospodărirea Comunală, de care aparține adăpostul de câini, s-a schimbat. Ovidiu Martin, directorul interimar al societății, ne-a telefonat să ne spună următoarele: „După ce am văzut și eu știrea, am sunat la adăpost să îl întreb pe medic dacă cele scrise de dumneavoastră sunt adevărate sau nu. Mi s-au dat asigurări că nu este adevărat și că nu au murit 46 de câini. Drept este că ne confruntăm cu o sumedenie de plângeri, mai ales în ultima perioadă, în ceea ce privește condițiile în care sunt ținuți cei aproximativ 250 de câini, dar sunt exagerate. Lumea trebuie să știe că atunci când își abandonează câinele, aici nu este hotel de cinci stele. Cu toate astea, totul se derulează conform normelor în vigoare. Câinii sunt ținuți în condiții decente, se face curățenie după ei, iar medicul îmi dă mereu asigurări că primesc hrana necesară“

Întrebat de unde provine sursa plângerilor și a nemulțumirilor legate de condițiile în care sunt ținute patrupedele, Ovidiu Martin ne-a declarat: „În curtea adăpostului pentru câini există o locuință de serviciu în care locuiește o femeie, fostă angajată a adăpostului. Această femeie iubește foarte mult animalele, însă implicarea ei este uneori deranjantă pentru noi. Femeia consideră că animalele nu sunt bine întreținute, că nu sunt suficient de bine hrănite, că stau cu lăbuțele în apă rece și așa mai departe. Este adevărat că animalele stau cu picioarele în apă rece, însă doar atunci când se spală și se face curățenie în boxele lor. Repet: aici nu este hotel de cinci stele și nu avem aparate de uscat blana câinilor. Femeia se bagă și peste medic atunci când acesta cântărește gramajul mâncării. Consider că un specialist știe mai bine decât are nevoie un câine să mănânce“

De asemenea, conducerea adăpostului neagă zvonul conform căruia, în cursul săptămânii trecute, cadavrele a peste o sută de câini ar fi fost aruncate în spate la Polaris. 

  • Civica spune:

    Politia animalelor trebuie sa se implice de urgenta si angajatii platiti din bugetul local ,dati afara si inlocuiti cu iubitorii de animale.

  • Palcu spune:

    O porcarie mizerabila de stire, sper sa va dea in judecata pentru calomnie, sa vad de unde platiti daunele morale, din asfaltul lui Palcu, ca va da ala pe toti afara

  • Ivan spune:

    Batava D-zeu ca va bateti joc de suflete!! DACA NU AVETI CONDITII ACOLO NU LE ȚINEȚI ACOLO CAPTIVE!!!!! Traiau bine acum daca nu erau tinute captive!!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției