Ministrul Sănătății din Germania a spus că este pregătit să ia în calcul folosirea vaccinurilor de coronavirus rusești și chinezești,
înaintea unui summit convocat de urgență pentru a căuta soluții pentru campania greoaie de vaccinare pe plan local, informează The Guardian.
Peste două milioane de germani au fost vaccinați, spre deosebire de zece milioane de britanici, iar Jens Spahn a spus că dacă produsele rusești și chinezești vor îndeplini standardele Uniunii Europene, ele ar putea fi folosite.
„Dacă un vaccin poate fi considerat sigur și eficient, indiferent de țara în care e produs, atunci ar putea ajuta la oprirea pandemiei”, a declarat Spahn într-un interviu. Ministrul este presat să demareze o campanie extinsă de vaccinare la nivel național și a făcut declarații înaintea unui summit care va aduce față în față liderii statului german și reprezentanții industriei farmaceutice.
Potrivit criticilor guvernului, faptul că autoritățile iau în calcul folosirea serurilor Sputnik V și Sinovac, care nu au fost testate încă după standardele occidentale și nu au fost niciodată incluse în planurile de vaccinare ale Germaniei, arată cât de disperate sunt să găsească o soluție. Guvernul german a fost criticat de liderii celor 16 land-uri și medici pentru că ar fi acționat prea lent și nu s-ar fi străduit suficient să-și asigure stocurile necesare de vaccinuri, dar și pentru că nu a presat Comisia Europeană pentru a face mai multe în încercarea de a salva viețile oamenilor.
Experții judiciari din Germania și-au manifestat nemulțumirea față de contractul încheiat între compania AstraZeneca și Comisia Europeană, argumentând că este vag și incomplet pentru că nu specifică ce cantități va livra compania și când va face asta.
Cancelarul german Angela Merkel va conduce summit-ul prin videoconferință, în încercarea de a găsi o soluție. Merkel a fost forțată să recunoască public că guvernul german putea acționa mai repede și mai bine în privința campaniei de vaccinare.
Rata noilor infecții scade în Germania, însă tot mai multe persoane care urmau să fie vaccinate au fost amânate. Deși Agenția europeană pentru medicamente a aprobat săptămâna trecută vaccinul AstraZeneca, comisia de vaccinare din Germania a insistat că nu îl va administra persoanelor peste 65 de ani din cauza testării insuficiente pe acest grup de vârstă.
BioNTech a anunțat înaintea summitului de luni că va crește livrările către UE în al doilea trimestru, la 75 de milioane de doze, iar 14 milioane de doze vor ajunge în Germania.

Recomandările redacției