Autorităţile germane au decis să închidă abatorul de la Dissen, după descoperirea unui focar de coronavirus în rândul angajaţilor, informează Agerpres. Printre persoanele infectate se află și cel puțin 47 de cetățeni români, potrivit Ministerului Român de Externe.”Pentru alți 57 de cetățeni români a fost dispusă măsura plasării în carantină, ca urmare a contactelor pe care le-au avut cu cei din categoria persoanelor infectate. Suplimentar, 23 de cetățeni români angajați ai abatorului au avut rezultate negative la testare și nu au fost în contact direct cu persoanele infectate, prin urmare nu fac obiectul vreunor măsuri specifice. Autoritățile locale au reconfirmat starea bună de sănătate a cetățenilor români infectați, astfel încât niciunul dintre aceștia nu necesită îngrijiri medicale. De asemenea, angajații abatorului beneficiază de sprijinul companiei pe întreaga perioadă a carantinei, fiind stabilit un sistem de livrare pentru hrană și alte bunuri necesare”, spune MAE, potrivit HotNes.ro.
Abatorul din Dissen, localitate aflată în nordul Germaniei, funcţiona deja la un nivel redus de activitate după descoperirea primului focar de coronavirus. Însă după ce alţi 54 de muncitori de la acest abator au fost diagnosticaţi cu COVID-19, în cea de-a doua rundă de teste efectuate la această facilitate, autorităţile au decis să închidă abatorul pentru o perioadă de cel puţin două săptămâni. Cazul romanilor infectati la abatorul din Germania nu este insa singular. MAE, prin Ambasada României la Haga, s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în mass-media locală referitoare la testarea pozitivă pentru infecția cu COVID-19 a mai multor lucrători ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Groenlo, provincia Gelderland (Olanda), se arata intr-un comunicat de presa publicat pe site-ul institutiei. Potrivit datelor preliminare obținute de către misiunea diplomatică, în cadrul companiei respective își desfășoară activitatea aproximativ 270 de cetățeni români, iar printre persoanele infectate se regăsesc și doi cetățeni români. Starea de sănătate a acestora este bună, aceștia fiind asimptomatici. Numărul total al angajaților diagnosticați cu COVID-19 urmează să fie comunicat după finalizarea tuturor procedurilor de testare și centralizare a rezultatelor, mai spune MAE.

Recomandările redacției