Am scris acum câteva zile în ziarul nostru, despre bărbatul de 65 de ani, ce  locuia la marginea Aradului în frig, într-o baracă.  Povestea omului se putea sfârşi rău, dacă  nişte  arădeni inimoşi nu i-ar fi sărit în ajutor. Tinerii s-au mobilizat pe o reţea de socializare şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-l ajute pe omul aflat în necaz. Pe lângă sărăcia lucie în care trăia, bătrânul avea şi probleme mari de sănătate, astfel că, un prim pas a fost chemarea unei ambulanţe care i-a oferit asistenţă de specialitate.  Piciorul bătrânului a fost salvat, după ce a fost tratat la spital.

Tinerii nu s-au rezumat doar la acest gest, au făcut tot posibilul să-i găsească omului o locuinţă unde să aibă condiţii umane de trăit.

Acum, bărbatul locuieşte pe strada Strada Câmpia Turzii nr 33, datorită acestor arădeni extraordinari, care  au oferit o casă, fără nici un fel de pretenții. Edy, Florentina, Gabi şi Laurenţiu, sunt oamenii cu suflet mare, care s-au mobilizat pentru semenul lor aflat în suferinţă.

Acum bărbatul are o casă decentă, un pat cald şi teracotă unde să-şi facă focul.  Merită tot respectul aceşti oameni.

Într-o lume în care majoritatea pesoanelor se gândesc doar la interesele lor, aceşti arădeni au dovedit că mai există speranţă, că putem să fim mai buni.

Persoanele ce doresc să  ajute în continuare, cu lemne, medicamente, alimente sau  haine, pot să meargă la locuinţa acestuia din Aradul Nou.  

Recomandările redacției