Sfântul Nicolae și-a făcut simțită prezența – astăzi – în ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru ca un senior de 84 de ani să poate beneficia de tratamentul indicat de medic, o parte a personalului medical din ambulatoriu a pus mână de la mână pentru a aduna suma necesară. „Ne-a impresionat situația lui – avea nevoie de 60 de lei pentru a se trata. Nu este o sumă foarte mare, dar dacă nu ai acești bani, din păcate nu te poți trata. Nu am stat prea mult pe gânduri și am pus mână de la mână până am strâns acești bani și i-am plătit tratamentul. I-au dat lacrimile și lui dar și nouă”, spun asistentele medicale care se ocupă de triajul pacienților în ambulatoriu.
Nenea Ioan are 84 de ani. Nu a avut nevoie de medic și de îngrijiri medicale până anul acesta. Acum s-a prezentat la consult de specialitate în ambulatoriul spitalului deoarece de câteva zile simțea dureri în zona abdomenului. „Am 84 de ani, dar nu m-a durut nimic până acuma – nici capul, nici burta. Neavând probleme de sănătate nu am venit nici la doctor până acum. Dar acum a fost musai. Problema e că am doar 800 de lei pensie și mai mult de jumătate din ea se duce pe cheltuieli de întreținere. De câteva luni stau singur însă, ca să mai câștig un ban să mă pot descurca de la o lună la alta mai vin la piață să vând ouă. Acum am rămas fără bani și nu știam cum să îmi plătesc tratamentul. Când au auzit aceste doamne drăguțe ce problemă am, au strâns repede banii și mi-au cumpărat cele necesare. O să mă rog toată viața pentru ele și pentru sănătatea lor, le mulțumesc din tot sufletul”, ne-a spus nenea Ioan, cu lacrimi în ochi.
 
 
 
 
 

Recomandările redacției