De ani și ani de zile se vorbește la nivel global despre gestionarea resurselor. Asta, în condițiile în care omenirea a cunoscut, începând cu secolul XX, un progres extraordinar, progres care vine, vrem nu vrem, cu o foame nemaipomenită de resurse. De toate felurile. De la hidrocarburi, la diferite minereuri, de la apă la energie electrică, de la mâncare la masa lemnoasă și exemplele ar putea continua. Dincolo de întrebările existențiale, de genul „Cine suntem?”, „De unde venim?”, „Încotro ne îndreptăm?”, societatea modernă încearcă să găsească un răspuns și la întrebări mai pragmatice, dar la fel de dificile. „Cât o să ne mai ajungă petrolul, gazul, fierul?” și „Ce vom face, când toate acestea se vor termina?” Pe de altă parte, trebuie găsite soluții pentru o împărțire corectă, soluții care nu au fost găsite însă nici de capitalism, nici de comunism, semn că omenirea mai are încă multe de învățat.

Dacă România și-ar fi gestionat corect bogățiile, cu siguranță că ar fi fost printre țările bogate ale lumii și nu s-ar zbate și acum într-un marasm economic care îi face pe mulți dintre locuitori să-și ia tălpășița, plecând în lume unde văd cu ochii și mai ales unde se pot realiza.

De asemenea, dacă măcar Aradul și-ar fi gestionat bine resursele, și nu mă gândesc aici neapărat la bogății ale subsolului, deși apa termală poate fi mult mai bine valorificată, ci la alt tip de resurse, plecând de la Ștrandul Neptun, trecând pe la stațiunile Lipova și Moneasa, pe la clădirile importante, pe la marile fabrici distruse și terminând cu taxele și impozitele încasate, arădenii plătind printre cele mai mari dări din țară, am fi trăit și noi într-un oraș dezvoltat, într-un județ mult mai atractiv și nu ne-am mai uita cu jind la Cluj, Brașov, Timișoara și chiar Oradea.

Nu, nu mă conving afirmațiile că am devenit un punct de atracție pentru muncitorii aduși din zonele sărace ale României și nici pentru cei aduși de prin Asia. De ce? Pentru că aceștia sunt aduși aici să muncească pentru niște salarii pe care arădenii nu le acceptă. Dacă angajatorii ar fi dispuși să plătească prețul corect, adică prețul pe care îl plătesc în Germania, Franța, Austria și așa mai departe, sau măcar un preț comparabil, arădenii nu ar mai da năvală în Europa Occidentală în căutarea unui venit decent, ar rămâne acasă și ar fi toată lumea mulțumită, având în vedere și calitatea muncii. Și da, resursa umană este una dintre cele mai importante resurse ale Economiei. Chiar dacă este super robotizată. Nu de alta, dar și roboții trebuie manevrați de oameni serioși, de încredere, motivați să lucreze cum scrie la carte. De altfel, nu trebuie să ne ascundem după deget și ar fi bine să recunoaștem că în România, dar și la Arad, resursa umană este cam prost gestionată. De aceea, din punctul meu de vedere, o intervenție gândită a statului, în ceea ce privește creșterea salariului minim este binevenită. O eventuală relocare a fabricilor în țări mai sărace, ce ne amenință multinaționalele că vor face, dacă vor fi puse puțin la plată, nu ar fi chiar așa ușor de realizat, având în vedere că sunt zone pe glob în care cultura muncii este sublimă, dar cam lipsește…

Recomandările redacției