ghe. falcaGheorghe Falcă, a anunţat, joi, cu prilejul evenimentului organizat pentru a sărbători zece ani de când a fost ales primar al municipiului Arad, că din 2016 doreşte să renunţe la această funcţie, în acest moment fiind în căutarea “unui urmaş” care să-i ducă mai departe proiectele începute.

Evenimentul intitulat “Arad, între tradiţie şi schimbare la începutul secolului XXI” a avut loc în zona bazinelor de la Ştrandul Neptun, într-un cort special amenajat, în faţa a peste 1.000 de persoane.

În discursul său, primarul a anunţat că, din anul 2016, când îşi va termina cel de-al treilea mandat, nu mai doreşte să candideze la Primăria municipiului Arad.

“În 2016 vor fi 16 ani de când am început munca în administraţie. Cred că e destul, e momentul să mă opresc, să caut un alt tren. Mă pregătesc să îmi găsesc un urmaş. Voi căuta să investesc în persoane apropiate mie care simt că sunt pregătite să preia această funcţie. Sunt convins că Aradul are oameni care pot conduce oraşul. Important este să conturăm soluţiile viitorului şi să găsim oamenii care să continue dezvoltarea oraşului”, a spus Gheorghe Falcă.

Acesta a mai adăugat că persoana care îi va urma la conducerea municipiului trebuie să aibă viziune în ceea ce priveşte modernizarea oraşului.

“Întotdeauna trebuie să-ţi găseseşti un urmaş. Conducătorii adevăraţi îşi caută urmaşi, pentru că tu poţi să duci o direcţie până într-un punct, dar, întotdeauna este nevoie să ai un urmaş astfel încât proiectele să nu moară niciodată. Să nu moară niciodată viziunea de modernizare a oraşului, să nu moară niciodată acest spirit de a aduce bunăstare în casele oamenilor”, a mai spus Gheorghe Falcă.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției