Gheorghe Falcă, ne mănâncă câinii vagabonzi!

1
474

Săptămâna trecută toată media arădeană, mai ales cea electronică, dar şi siteurile de socializare au titrat nenorocirea iepuraşilor de Paşti care au fost măcelăriţi cu bestialitate de haitele de câini vagabonzi care şi-au făcut veacul chiar lângă Primăria Aradului, în plin centru, deci.

Recapitulăm! Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Primăria Arad a plasat pe platoul din faţa administraţiei locale mai multe tarabe cu produse specifice marii sărbători creştine. Dacă de Crăciun  a fost amenajat un ţarc cu un ren şi nişte oiţe şi miei, de Paşti Primăria a găsit de cuviinţă să aducă iepuraşi vii, întru bucuria copiilor şi nu numai a lor. Lucru absolut lădabil, felicitări dragă Primărie pentru acest lucru!

Ceea ce nu-i deloc de felicitat este că lăsaţi de izbelişte, fără nici o minimă pază şi protecţie (în mod normal nici nu era nevoie de pază specială), iepuraşii au fost atacaţi într-o noapte de către haitele de câini vagabonzi şi măcelăriţi. Bestiile lătrătoare, cu instincte animalice, fireşte, au hăcuit fără milă iepuraşii din ţarc –  gingaşele fiinţe nevinovate, simbolul Sfintelor Paşti, simbolul cuminţeniei sfinte, bucuria copiilor. A doua zi dimineaţa în locul acestor iepuraşi simpatici au fost găsite nişte resturi amorfe de carne, oase şi sânge…

Nişte cetăţeni au criticat iniţiativa Primăriei de a expune iepuraşii în mod public, de a lăsa să fie mângâiaţi de către copii, de a-i lăsa nepăziţi pe timp de noapte. Deoarece, zicea acea parte de comentatori, i-a stresat pe iepuraşi, care nu trebuiau duşi în ţarc. Şi că dacă nu erau expuşi, câinii nu aveau ce să hăcuiască. Dar, acea parte de cetăţeni n-a suflat o vorbă despre vina câinilor vagabonzi, despre faptul că aceştia sunt lăsaţi liberi pe străzi ca într-un oraş al nimănui. Cu alte cuvinte, de vină pentru ce li s-a întâmplat sunt chiar iepuraşii pentru că s-au aflat într-un loc nepotrivit.

Dar cine este de vină că prin parcuri, copilaşii calcă în rahat canin, că de la Podgoria până la Teatru dai de câini vagabonzi care se plimbă printre trecători, că strada Meţianu este populată de o haită de patrupezi, că altă haită defilează ca la paradă pe lângă Staţiile de tramvai Crişan? Cine se ocupă de javrele vagaboande care se lăfăie între staţiile de tramvai din faţa Catedralei Catolice, făcând slalomuri printre terasele comerciale? Primăria e oarbă, nu vede haitele de lătrători vagabonzi care înconjoară pe de-a-ntregul Palatul Administrativ? Şi vorbesc doar de zona centrală a Aradului.

Intempestiv, sunt câţiva cetăţeni iresponsabili care le dă de mâncare, obişnuindu-i cu locul şi cu năravul. Dar aceasta este o altă chestiune, lăsăm pe altădată…

Gheorghe Falcă, te baţi cu pumnul în piept că-ţi iubeşti oraşul pe care-l păstoreşti. Pentru măcelărirea iepuraşilor au fost făcuţi responsabili Paza, Poliţia Locală, Poliţia Judeţeană, agenţii de ordine ş.a. Fals! Singurul vinovat eşti tu, Gheorghe Falcă! Căci tu, dragă primare, conduci acest oraş care începe să semene din ce în ce mai mult cu un Bujac  mai mare, cu un sat de margine de judeţ.

Primarule Gheorghe Falcă, tu, doar tu conduci acel serviciu din cadrul Primăriei care se ocupă cu depistarea şi ridicarea câinilor vagabonzi de pe străzi şi adăpostirea lor în spaţii adecvate! Tu, numai tu numeşti în funcţie responsabili de resort, nimeni nu-ţi stă în cale! Eliberează, naibii, străzile de patrupede!  Căci, nu-i aşa dragă primare, strada este a cetăţenilor care-ţi plătesc taxe, nu a lătrătorilor. Pe tine te doare-n paişpe, dragă primare, de acest aspect al străzilor, căci tu te preumbli cu limuzina Primăriei, dar pe străzi circulă femei, bătrâni şi copii care se expun jegurilor canine. Mai lasă dracului politica, Gheorghe Falcă şi gospodăreşte acest oraş, eliberează-l de cânii vagabonzi care ne fac viaţa infernală. Apără-ţi cetăţenii, prim-cetăţean Falcă!

Sau aştepţi ca vreun dulău vagabond să te înşface de testicule ca să-ţi faci datoria?

1 COMENTARIU

  1. Cainii fara stapan sunt un atentat la sanatatea si siguranta cetateanului. Autoritatile locale nu trebuie sa gaseasca diverse scuze, ci solutii astfel incat sa gestioneze efectiv acesta situatie si sa o rezolve. Sunt orase in care autoritatile s-au implicat real si au rezolvat problema. De ce altii nu sunt capabili?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.