Comisia pentru Transporturi și Turism a votat ca anul 2021 să fie desemnat Anul European Feroviar. Dosarul va intra în negocieri interinstituționale. „În luna martie a acestui an, Comisia Europeană a propus să facă din 2021, Anul European Feroviar, pentru a sprijini îndeplinirea obiectivelor europene în ceea ce privește mediul și transporturile. Anul European Feroviar înseamnă pe de o parte o serie de evenimente, campanii și inițiative pentru a promova calea ferată ca un mod de transport durabil, inovator și sigur. Dar, totodată anul european al căii ferate ar trebui să fie un an în care transportul feroviar să devină mai competitiv. Infrastructura învechită și lipsa de cooperare sunt doar o parte din vechile și bine cunoscutele probleme ale acestui sistem. Trebuie să punem transportul feroviar în centrul investițiilor și să îl facem mai competitiv în comparație cu transportul rutier și aerian. Aceasta este ocazia perfectă de a investi mai mult în infrastructură, cercetare și inovare în sectorul feroviar, precum și o mai bună cooperare transfrontalieră.

Este timpul ca sectorul feroviar să-și atingă potențialul maxim. Digitalizarea, modernizarea, finalizarea rețelei transeuropene de transport și îmbunătățirea altor legături transfrontaliere vor pune mai multe persoane și mai multe mărfuri în trenuri”, a subliniat Gheorghe Falcă, eurodeputat PNL. Acesta a continuat arătând că „fiind unul dintre cele mai durabile și mai sigure moduri de transport pe care le avem, calea ferată va juca un rol major în viitorul sistem de mobilitate al Europei. Calea ferată nu este doar ecologică și eficientă din punct de vedere energetic – este, de asemenea, singurul mod de transport care și-a redus aproape continuu emisiile de CO2 din 1990, concomitent cu creșterea volumelor de transport. Căile ferate fac legătura între oameni, regiuni și întreprinderi din întreaga UE. Mai mult, este o dovadă a expertizei inginerești europene și face parte din patrimoniul și cultura noastră europeană. Anul 2021 va fi primul an în care normele convenite în cadrul celui de-al patrulea pachet feroviar vor fi puse în aplicare în întreaga UE. 2021 marchează, de asemenea, mai multe aniversări importante pentru transportul feroviar: cea de-a 20-a aniversare a primului pachet feroviar, 175 de ani de la prima legătură feroviară între două capitale UE (Paris-Bruxelles), precum și 40 de ani de TGV și 30 de ani de ICE”. Nu în ultimul rând, eurodeputatul Falcă a amintit despre investiția de pe coridorul IV paneuropean: „Acest proiect european care vizează marea infrastructură a României (Frontieră – Curtici – Simeria), finanțat din fonduri nerambursabile va transforma transportul feroviar român, dar și pe cel european. Investițiile în infrastructura feroviară trebuie să fie o prioritate pentru România și pentru Europa, transportul pe calea ferată fiind în mod cert o soluție verde eficientă”. Coridorul de pe teritoriul României este parte din Axa prioritară TEN-T 22 (coridorului IV Pan-European) Nürnberg–Praga–Viena–Budapesta–Curtici–Simeria–Brașov–București–Constanța. În acest sens, vorbim de un transport pentru trenurile de persoane cu 160 km/h și 120 km/h pentru transportul de marfă.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției